GREVĂ GENERALĂ la Arhivele Naționale Argeș! Activitatea instituției a fost întreruptă

WhatsApp-Image-2024-11-11-at-12.35.19-PM-696x522

Prima GREVĂ din istoria de 192 de ani a Arhivelor Naţionale ale României și a Ministerului Afacerilor Interne! Angajații serviciilor județene și ai Serviciului Municipiului București din cadrul Arhivelor Naţionale ale României au intrat de azi, 11 noiembrie 2024, în GREVĂ GENERALĂ, prima din istoria Arhivelor Naţionale ale României şi din istoria Ministerului Afacerilor Interne!

Angajații serviciilor județene ale Arhivelor Naționale ale României au ajuns la această formă de protest din cauză că toate demersurile de până acum nu au avut rezultatul scontat.

„Funcţionarii publici şi personalul contractual din serviciile județene ale Arhivelor Naţionale ale României au încercat, prin toate mijloacele legale posibile, să elimine inechitatea și discriminarea salarială la care sunt supuși față de Aparatul Central. Subliniem că suntem singura instituție rămasă în această situație de discriminare evidentă! Totodată, nerezolvarea inechităților salariale va duce la probleme serioase, cu urmări catastrofale pentru o societate democratică: nesoluţionarea numeroaselor solicitări privind vechimea în muncă sau reconstituirea dreptului de proprietate, neeliberarea actelor de stare civilă pentru dobândirea cetățeniei române, scăderea capacităţii instituției de gestionare a celor mai importante documente istorice care aparțin Fondului Arhivistic Naţional. Practic, funcţionarea unei societăţi democratice, nu poate exista în afara Arhivelor Naționale ale Romaniei!

Mai mult decât atât, statul român este obligat să asigure documentelor istorice condiţii de păstrare și de conservare, care să le facă accesibile şi peste cinci secole, iar angajaţilor trebuie să le garanteze aplicarea principiilor constituţionale ale egalităţii de tratament între toţi salariaţii şi să evite discriminarea acestora. Inechitățile și discriminarea salarială, lipsa acută de personal și condițiile precare de muncă au dus la plecări masive din Arhivele Naționale, personalul îndreptându-se spre alte instituții salarizate corect, care respectă principiul ” la muncă egală, salariu egal”.

Dacă demisiile vor persista în Arhivele Naționale, în majoritatea structurilor județene se va pune lacătul pe ușă!

Domnilor Guvernanți, avem încredere că vă veți îndrepta atenția spre una dintre cele mai importante instituții din România, care gestionează 343.334 m.l. de documente create începând cu anul 1001!” transmit într-un comunicat salariații Arhivelor Naționale Argeș.

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top
error: Conținut protejat!