Dacă te numești BRD, nu trebuie să faci niciun efort pentru a primi titlul de „Cea mai proastă bancă din România”, pentru că totul decurge de la sine.
Astăzi am avut o nouă aventură cu cei de la BRD. M-am plimbat o oră prin Pitești, din cauza unor idioți…
Am mers în hypermarketul Carrfeour din incinta Jupiter City, și am plătit o factură pentru energie electrică, emisă de CEZ VÂNZARE. Sau… am încercat să o plătesc. Am scanat codul de bare al facturii, am introdus 170 de lei (valoarea facturii era de 168.48 lei) în MBA-ul BRD situat la intrarea în Carrefour, și am așteptat chitanța. Chitanța n-a mai apărut… Că așa e la BRD.
Am sunat la Serviciul cu clienții BRD (021 302 6161), și după un labirint prin meniul lor de rahat și câteva mesaje publicitare, am reușit să vorbesc cu un operator uman, o ea. I-am explicat că am introdus banii, că MBA-ul n-a emis nicio chitanță etc. Mi-a zis că pot obține o chitanță „din orice agenție BRD”. După ce i-am „gratulat” puțin, că era vorba despre timpul și nervii mei, am zis, asta e, mă duc la Auchan (Bradu), știu că acolo există o agenție a celei mai proaste bănci, BRD.
Am mers în BRD-ul din Auchan Bradu. Reiau povestea plății, dar angajata de acolo îmi spune, senină, că nu mă poate ajuta, nu îmi poate elibera chitanța respectivă. Imi crește nivelul de stres. Îi povestesc că, în urmă cu 15 minute, o colegă de-ale ei, de la BRD centrală, mi-a spus textual: „din orice agenție BRD”. Degeaba.
Sun din nou la Serviciul cu clienții BRD (021 302 6161), pun telefonul pe difuzor, explic din nou situația, angajata (o alta ea) îmi spune că cei care îmi pot elibera chitanța sunt cei de la agenția BRD care răspunde de mașinăria respectivă, adică Agenția BRD de pe Bd. Republicii, 69 bis. Îi spun că, anterior, o colegă de-ale ei mi-a zis: „din orice agenție BRD”. O întreb dacă lucrează pentru aceeași BRD. Răspunde afirmativ. Îi zic să îi transmită colegei că este o idioată.
Plec spre Agenția BRD din centru. Ajung aici, intru, și… văd o mare beznă. V-ați prins, agenția BRD respectivă nu lucrează astăzi, lucru confirmat și de un afiș postat pe o ușă interioară. Minunat! O să va întrebați, la fel ca mine: de ce oare, cei de la Relații cu clienții BRD, sau angajata de la BRD Auchan, nu mi-au spus că Agenția centrală BRD din Pitești nu lucrează până miercuri? Răspunsul este: de idioți!
Sun la CEZ VÂNZARE (0251 929). Introduc codul de client, trec de robot, ajung să dialoghez cu o angajată. Îi explic povestea, îmi spune că nu s-a înregistrat nicio plata pentru contul respectiv, și singura variantă este să aștept până miercuri, după ora 12.00, când, este posibil, dar nu sigur, ca plata să apară în cont. De ce miercuri? Simplu, pentru că idioții de la BRD nu lucrează astăzi și mâine. Și nici chitanțe nu dau. Și nici nu stiu unii de alții.
Concluzie 1: m-am plimbat o ora prin Pitești, am plătit 170 de lei care n-au ajuns nicăieri, doar că nu-i mai am. Mișto ar fi ca nici miercuri să nu se proceseze plata, și să fiu nevoit să o iau de la capăt cu telefoane/deplasări la BRD.
Concluzie 2: BRD este cea mai proastă bancă din România! E părerea mea, bazată pe multiple experiențe negative în interacțiunea cu ei.
PS: o să mă întrebați de ce nu am achitat factura online, mai ales că eu sunt un „digitalizat” – folosesc tot ce se poate din sfera serviciilor online. Simplu: nu era factura mea, titularul e mai de modă veche, preferă chitanțele tipărite.
0 Replies to “Aventuri cu idioții de la cea mai proastă bancă din România”