Sala de sport a școlii „Ion Pilat” (fosta Nr. 3) din Pitești, se înscrie pe lunga listă a proiectelor cu care se laudă edilii Piteștiului, și care, din păcate, a rămas doar la stadiul de promisiune.
După mai bine de 2 ani de la data demarării construcției, după ce au fost angajate mai multe firme, și după avansarea mai multor date de finalizare, astăzi, 5 decembrie 2019, sala de sport nu este încă terminată.
Primarul Piteștiului, Cornel Ionică, promitea că la începutul anului școlar 2018-2019, elevii vor putea desfășura orele de sport în noua sală. Și viceprimarul Sorin Apostoliceanu, ne asigura că în „în curând, octombrie, maxim noiembrie”, sala de sport va fi gata. Miniciuni…
Știți unde se desfășoară orele de sport în acest moment? Într-o sală de clasă!
Deși sala de sport nu este finalizată, lucrările au fost sistate, lucru constatat de redactorii RoMedia, prezenți la fața locului. Niciun muncitor nu era prezent în zonă. Doar niște schele rămase în spatele sălii, amintesc că, în trecut, cineva a lucrat acolo.
Am încercat să obținem un punt de vedere de la directorul respectivei instituții de învățământ, dar în momentul în care a auzit că presa este interesată de subiect, directorul ne-a transmis, – prin vocea agentului de pază, că nu are de făcut niciun comentariu.
Așadar, incă un proiect care rămâne la stadiul de promisiune, alături de mult mediatizatele piețe din Trivale și Găvana.