Micropiața Traian va intra în reabilitare

Vineri, 30 mai a.c., primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a semnat contractul pentru reabilitarea Micropieței Traian din cartierul Exercițiu.
Contractul a fost adjudecat de compania S.C. HIDRO GAZ PIPE S.R.L., cu o valoare totală de 3.666.152 de lei (inclusiv TVA). Termenul final pentru realizarea proiectului este de șapte luni, o lună pentru proiectare și șase luni pentru execuția lucrărilor.

„Începem reabilitarea micropieţei Traian. Astăzi am semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor ce vor fi finalizate până la sfârşitul anului. Valoarea totală a contractului este de 3.666.152 lei (TVA inclus).
Micropiața va fi complet modernizată prin demolarea clădirilor existente și construirea a două corpuri noi, adecvate desfășurării activităților comerciale în condiții optime.
Noile spații vor avea laterale retractabile pentru ventilație naturală și siguranța mărfurilor, sistem de răcire și încălzire, mese cu depozitare integrată și iluminat LED eficient. Vor fi asigurate alimentarea cu apă și chiuvete metalice, iar grupurile sanitare din apropiere vor fi reabilitate. De asemenea, va fi amenajat un spațiu pentru colectarea selectivă a deșeurilor. Va creşte calitatea serviciilor oferite piteştenilor, dar şi satisfacţia micilor producători care îşi desfac marfa în micropiaţa Traian”
a anunțat edilul Cristian Gentea.

Proiectul vizează reabilitarea Micropieței Traian, prin demolarea clădirilor existente și prin construirea a două hale comerciale moderne, adaptate cerințelor actuale, care vor oferi condiții optime pentru activități comerciale. Noile construcții vor include:

Clădirea C1 – hală comercială cu regim de înălțime parter, suprafață construită și desfășurată de 236,36 mp;
Clădirea C2 – hală comercială cu regim de înălțime parter, suprafață construită și desfășurată de 253,51 mp.
Lucrările de modernizare vor transforma piața într-un spațiu funcțional și estetic, atât pentru comercianți, cât și pentru cumpărători, prin:

-Realizarea unei pardoseli din granit și beton elicopterizat, cu sistem de colectare a apelor reziduale pentru o curățare eficientă;
-Construirea unui acoperiș opac pentru protecție împotriva razelor solare, cu laterale retractabile pentru ventilație naturală și securizarea mărfurilor pe timp de noapte;
-Implementarea unui sistem de răcire pentru vară și încălzire pentru sezonul rece;
-Amenajarea meselor de comercializare cu spații de depozitare, sisteme de închidere și rafturi tip aprozar, conform proiectului tehnic;
-Asigurarea alimentării cu apă și amplasarea chiuvetelor metalice în piață;
-Iluminat modern cu lămpi LED pentru o vizibilitate optimă;
-Crearea unui spațiu administrativ pentru biroul personalului;
-Reabilitarea și modernizarea toaletelor existente din apropiere;
-Amenajarea unui spațiu dedicat pentru colectarea selectivă a deșeurilor, fie prin modernizarea celui existent, fie prin crearea unuia nou. (A.N)

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top
error: Conținut protejat!