Societatea APĂ CANAL 2000 S.A. Pitești aduce la cunoștință tuturor clienților care au cont online, că, începând cu data de 1 iulie 2022, va fi sistată transmiterea facturilor în format fizic la adresa de corespondență /locație/ punct de consum, acestea urmând a fi transmise de către operator exclusiv prin intermediul poștei electronice, pe adresa de e-mail comunicată.
Prin aceasta măsură, Societatea Apă Canal 2000 SA dorește să contribuie la protejarea mediului înconjurător.