Lisa Marie Presley, unica fiică a lui Elvis Presley, a murit, a făcut anunțul mama sa, Priscilla Presley, relatează CNN.
Lisa Marie s-a stins din viață la vârsta de 54 de ani. ”Cu inima grea, trebuie să împărtăşesc vestea devastatoare că frumoasa mea fiică Lisa Marie ne-a părăsit. Era cea mai înfocată, puternică şi iubitoare femeie pe care am cunoscut-o vreodată”, a afirmat Priscilla Presley, într-o declaraţie transmisă de un reprezentant al său.
”Facem apel pentru intimitate, în aceste momente în care încercăm să gestionăm această pierdere profundă. Vă mulţumim pentru dragoste şi rugăciuni. La acest moment nu vom face alte declaraţii”, a mai adăugat aceasta. Priscilla Presley şi restul familiei Presley sunt ”şocaţi şi devastaţi de moartea tragică a iubitei lor Lisa Marie”, a arătat un reprezentant al familiei, într-o declaraţie oferită postului CNN.
”Ei sunt profund recunoscători tuturor pentru sprijin, dragoste şi rugăciuni şi solicită intimitate în acest moment foarte dificil”, scrie în declaraţie.
Știre în curs de actualizare.