În anumite țări, reconstrucția a devenit o realitate. În altele, se discută. Iar uneori, reclădirea țării nu se regăsește nici măcar la nivel declarativ.
Termenul de reconstrucție există în diverse specialități. De exemplu, în medicină utilizăm acest termen în chirurgie: reconstrucția aortei – tub + valvă, reconstrucția genunchiului – articulație + ligamente, etc. În imagistică medicală vorbim despre reconstrucția 3D din imagini achiziționate prin 2D.
Prima dată în istorie, reconstrucția s-a făcut în sec. 18 în Statele Unite ale Americii după războiul civil soldat cu asasinarea președintelui Lincoln. Atunci s-au clădit edificiile din New Orleans, Atlanta și alte metropole din sudul SUA.
În zilele noastre, progresele din domeniul tehnologiei construcțiilor sunt atât de mari încât, dacă există resursa financiară, se pot face planuri mărețe.
Primul proiect mare de reconstrucție din istorie a fost în Germania prin planul Marshall. Atunci au fost reclădite toate marile orașe germane care fuseseră bombardate masiv în al doilea război mondial. După acest proiect de amploare, Germania și-a recăpătat locul în clubul puterilor economice ale lumii.
La Köln, de pildă, pentru a evita explozia tardivă a unor bombe, orașul a fost mutat câțiva kilometri, iar celebrul dom Sankt Peter – cea mai spectaculoasă catedrală gotică a Germaniei și singura clădire din oraș rămasă nebombardată, care inițial era kilometrul zero, a ajuns undeva la periferie. În Berlin, biserica memorială Kaiser Wilhelm, avariată grav în anul 1943 după un bombardament al Aliaților, a fost păstrată ca un “dinte cariat”. Alături de ea a fost construit un corp nou hexagonal din beton și sticlă. Acest duplex reprezintă una din atracțiile turistice ale capitalei germane.
Japonia, un alt perdant al celei de-a doua conflagrații mondiale, s-a reconstruit prin eforturi proprii, realizând un veritabil miracol economic care a armonizat politicile economice guvernamentale curajoase cu implicarea entuziasta a oamenilor. Și capitala Poloniei a fost bombardată masiv în al doilea război mondial de armata germană, centrul istoric cu Castelul Regal, Columna Regelui Zygmund și Palatul Wilanow – reședința barocă a regelui Sobieski, fiind distrus în totalitate. Restaurarea începută în anul 1980 a plasat Varșovia în patrimoniul UNESCO.
Inspirată de aceste proiecte internaționale, și conducerea de la Kremlin a construit, după războiul din Cecenia, un stadion modern și un zgârie-nor în capitala Groznîi. De mare actualitate sunt discuțiile despre reconstrucția după război a Ucrainei, respectiv după cutremur a Turciei.
Președintele Zelenski a surprins pe toată lumea când, toamna trecută, vorbea despre reconstrucția Ucrainei. O declarație prematură, mai ales că acum rușii sunt în ofensivă. Deocamdată, banii vor fi investiți prioritar în arme, restul discuției fiind abia după terminarea definitivă a conflagrației.
Zilele trecute, președintele Erdogan a estimat reconstrucția celor 8000 de clădiri dărâmate de cutremur la 85 de miliarde dolari. Suma este fabuloasă, iar proiectul pare gargantuanic. De asemenea, considerăm că ar trebui mai întâi identificată o altă zonă, mai departe de plăcile tectonice și cu risc mai mic pentru cutremure ulterioare.
Siria a fost distrusă de două ori: mai întâi de războiul civil, în care s-au amestecat și trei forțe armate, apoi de cutremurul care a afectat-o la pachet cu Turcia. Și totuși, nimeni nu vorbește în acest caz de reconstrucție. Nici după intervenția brutală a sârbilor în Bosnia nu s-a discutat vreodată despre reconstrucție.
Dincolo de ziduri, există oamenii traumatizați fizic sau psihic de război, cutremur sau alte calamități. Reabilitarea acestora după coșmarul prin care au trecut este o chestiune mai delicată, iar suferința umană este incalculabilă.
În concluzie, în unele țări, reconstrucția este o realitate. În altele, se discută. Iar uneori, reclădirea țării nu există nici măcar la nivel declarativ. Anii următori vor răspunde la dilema exprimată în titlu.
Conf. Dr. Adrian Tase
