Alina Gorghiu (PNL): „Solicit Curţii de Conturi să includă în planul de control pentru 2023 analiza situaţiei proceselor pierdute definitiv de instituţiile publice. Autorii erorilor trebuie identificaţi pentru a plăti prejudiciile”

gorghiu-11

Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, solicită Curţii de Conturi să facă o analiză a situaţiei proceselor pierdute definitiv de instituţii publice şi să identifice autorii erorilor pentru ca aceştia să plătească prejudiciile.

Senatorul PNL Alina-Ştefania Gorghiu arată, într-un comunicat de presă, că a transmis, vineri, o adresă preşedintelui Curţii de Conturi a României, Mihai Busuioc, prin care a propus ca instituţia pe care o conduce să includă în planul de control pentru 2023 analiza situaţiei proceselor pierdute definitiv de instituţiile publice, inclusiv a identificării autorilor erorilor stabilite prin sentinţe judecătoreşti, în vederea recuperării de la aceştia a prejudiciilor reprezentând cheltuieli de judecată.

”În momentul de faţă există informaţii despre faptul că sunt instituţii publice care în ultimii ani au pierdut un număr disproporţionat de mare de procese în faţa instanţelor de judecată. Ulterior, prin punerea în executare a deciziilor civile în favoarea celor care au acţionat în justiţie instituţiile respective, se plătesc sume importante de bani acordate pe cheltuieli de judecată. Având în vedere această situaţie, vă supun atenţiei propunerea ca la nivelul Curţii de Conturi să fie inclusă în planul de control pentru 2023 analiza situaţiei proceselor pierdute definitiv de instituţiile publice. Autorii erorilor stabilite prin sentinţe judecătoreşti trebuie identificaţi pentru a plăti prejudiciile care nu pot fi achitate la nesfârşit din bani publici”, explică Gorghiu.

Ea consideră că ”aceasta este soluţia optimă pentru a impune abordarea responsabilă a activităţii profesionale în aceste instituţii, dar şi pentru a combate mentalitatea greşită potrivit căreia statul trebuie să plătească pentru erorile angajaţilor săi chiar dacă ele se repetă an după an”. 

”Un exemplu în acest sens este reprezentat de Casa Judeţeană de Pensii Argeş care este implicată în ultimii ani într-un număr foarte mare de litigii cu pensionarii (de ordinul miilor!!) chiar prin comparaţie cu toate celelalte Case judeţene de pensii. Din 2019 şi până în prezent, la nivel naţional, suma totală acordată pe cheltuieli de judecată în urma recalculării drepturilor de pensie prin punerea în executare a deciziei civile se ridică la circa 32,5 milioane de lei şi, dintre acestea, numai în cazul Casei de Pensii Argeş suma totală este de aproape 7 milioane de lei. Curtea de Conturi este instituţia cea mai potrivită în a avea o privire de ansamblu asupra acestor aspecte în toate instituţiile de stat şi a de integra informaţiile obţinute, de aceea am toată încrederea că un eventual pas în acest sens se va dovedi foarte important pentru ca activitatea instituţiilor să se desfăşoare cu maximă responsabilitate”, a mai adăugat Alina Gorghiu.

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top
error: Conținut protejat!