Au mai rămas câteva zile până la începerea unei noi ediții a festivalului „Toamna Piteșteană”!

Nu trebuie aă ratați! Piteștenii și nu numai sunt așteptați la unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului organizate de.administatia locală.

Organizată de Primăria Municipiului Pitești, prin intermediul S.C. Salpitflor Green S.A., ediția cu numărul 18 a festivalului „Toamna piteșteană” se va desfășura în zona centrală a orașului – Piața „Vasile Milea”, iar produsele comercializate vor fi din categoria celor de sezon: legume și fructe – proaspete și conservate, produse apicole și zaharoase, must, vin, flori, pomi fructiferi, plante ornamentale, bulbi, lavandă, material dendrofloricol, plante medicinale, ceaiuri, produse de artizanat, precum și produse alimentare tradiționale din carne și lapte.

Noutățile acestei ediții vor completa atmosfera de sărbătoare a toamnei:

– zonă gastronomică, amenajată în Piața Milea, unde vizitatorii târgului se vor putea bucura de gustul specific al bucatelor tradiționale românești;

– foto cornere atractive, create de specialiștii Salpitflor, ce vor oferi bucurie ochiului, dar și posibilitatea de a crea amintiri frumoase, alături de cei dragi;

PROGRAMUL COMPLET Al EVENIMENTELOR:

-spectacole extraordinare, susținute
pe scena amplasată special în Piața Milea – de artiști îndrăgiți, după următorul program:

Vineri, 4 octombrie: deschiderea oficială a festivalului „Toamna piteșteană” 2024:

14:00 – 15:00 – recital Emma Zu și Tavi Colen;

​15:00 – 18:00 – spectacol susținut de orchestra „Doina Argeșului”.

Miercuri, 9 octombrie:

17:00 – 19:00 – spectacol susținut de orchestra „Doina Argeșului”;

​19:00 – recital Aurel Moldoveanu.

Miercuri, 16 octombrie:

16:00 – 18:00 – spectacol susținut de orchestra „Doina Argeșului”;

​18:00 – 19:00 – recital de muzică ușoară – Alexandra Ana-Maria Tăbuș;

19:00 – recital Emma Zu și Tavi Colen.

Toamna piteșteană” 2024 își așteaptă vizitatorii, oferindu-le roadele celui mai bogat anotimp și experiențe de neuitat!

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top
error: Conținut protejat!