Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că începând luni, 28 octombrie a.c., vor începe lucrările de restaurare a Gării Regale din Curtea de Argeş.
CFR SA anunţă într-un comunicat de presă că, de luni, vor începe lucrările de restaurare și reabilitare a Gării Regale Curtea de Argeş, monument istoric. Lucrările vor fi realizate doar cu materiale şi tehnici specifice, compatibile cu cele originale. Valoarea investiţiei este de peste 11 milioane de lei, fără TVA,, iar durata de execuţie este de 2 ani.
Lucrările de “Reparaţii, Reablitare şi Restaurare a clădirii de călători din staţia CF Curtea de Argeş” vor fi executate în baza contractului de proiectare şi execuţie, încheiat între SRCF Craiova şi Asocierea SC EURAS SRL – SC ARHING SRL, precum şi a contractului de supraveghere lucrări (dirigenţie de şantier), încheiat cu Asocierea SC URSU CONSULTING SRL – SC MELPO EXPERT CONSULTING SRL, mai precizează sursa citată.
Valoarea investiţiei este de 11.017.946,17 lei, fără TVA, sursa de finanţare fiind asigurată din fonduri proprii ale CFR SA. Durata de execuţie a lucrărilor de reparaţii, reabilitare şi restaurare este de 24 luni. Principalele lucrări vizează: reparaţii şi consolidare a structurii de rezistenţă; • restaurare/finisaje componente artistice din lemn, piatră, ceramică, metal• înlocuire elemente degradate la şarpantă şi refacere integrală a învelitoarei din tablă; reparaţii instalaţii electrice, termice şi sanitare; reabilitare a instalaţiei de stingere incendiu (hidranţi interiori şi exteriori, lucrări de suplimentare a rezervei de apă).
Compania mai menționează că lucrările se vor realiza doar cu materiale şi tehnici specifice, compatibile cu cele originale, în baza avizelor emise de Ministerul Culturii, Gara Regală din orașul Basarabilor este clădire arhitecturală declarată monument istoric de importanţă naţională şi se regăseşte pe Lista Monumentelor Istorice.
Gara a fost construită în mai puţin de un an, la cererea Regelui Carol I, după planurile arhitectului francez care a restaurat şi Mănăstirea Curtea de Argeş. A fost dată în folosinţă în anul 1899.
Amintim că, în anul 2017, când sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai a fost adus la Curtea de Argeş, clădirea gării a fost acoperită cu un mesh care reproducea faţada clădirii, pentru a masca gradul mare deteriorare. (A.N)