Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat, luni seara, că Arena Naţională va fi închisă pentru toate evenimentele sportive, în perioada cât va fi refăcut gazonul.
Având în vedere starea precară a gazonului de pe Arena Naţională, pe care a văzut-o toată lumea, nu e niciun secret, numai că lumea nu ştie în ce situaţie ne aflăm, că DNA se ocupă de gazonul de la Arena Naţională, am luat hotărârea de a închide Arena Naţională pentru toate competiţiile sportive şi de altă natură, pe toată periooada remedierii gazonului. Societatea care se ocupă în acest moment consideră că în 2-3 luni de zile gazonul va fi adus la o stare în care putem să afirmăm că se vor putea desfăşura competiţii sportive sau de altă natură, fără dificultăţi.”,
a declarat Gabriela Firea.