În cursul lunii iulie, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Argeș a organizat acțiuni de control privind verificarea respectării dispozițiilor legale care reglementează relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă, având ca obiective principale identificarea și combaterea muncii nedeclarate și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea respectării de către angajatori și creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a angajaților în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă.
Astfel, au fost făcute 230 de controale și aplicate 123 de sancțiuni în valoare totală de 1.056.900 lei
În domeniul relaţiilor de muncă s-au făcut 124 controale, s-au aplicat 51 sancţíuni, din care 38 amenzi în valoare totală de 866.400 lei. La 13 angajatori sancționați au fost depistate ca prestând muncă nedeclarată 43 persoane, valoarea amenzilor aplicate fiind de 780.000 lei.
Principalele deficiențe constatate au fost primirea la muncă a persoanelor fără încheierea în formă scrisă a unui contract individual de muncă (munca nedeclarată), nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal, neevidenţierea orelor de muncă prestate de fiecare salariat, neacordarea drepturilor salariale, etc. În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă s-au făcut 106 controale, au fost aplicate 72 sancțiuni, din care 43 amenzi, valoarea totală a acestora fiind de 190.500 lei.
Principalele deficiențe constatate au fost neasigurarea controlului medical la angajare și periodic, necomunicare eveniment, neasigurare instruire în domeniul securității și sănătății în muncă la angajare și periodic, etc.
Principalele domenii de activitate în care au fost constatate deficienţe sunt construcţii, exploatare forestieră, transport, distribuție mărfuri, comerț, servicii de curierat, restaurante și alte servicii de alimentație, activități ale căminelor de bătrâni și ale căminelor pentru persoane aflate în incapacitate de a se îngriji singure.