Secția de Chirurgie Vasculară de la Spitalul Județean de Urgență Pitești a fost închisă, după ce un medic a fost depistat pozitiv COVID-19. În legătură cu situația creată la Spitalul Județean de Urgență Pitești, Instituția Prefectului Argeș a făcut următoarele precizări:
”Conform datelor DSP Argeș, numărul contacților direcți ai medicului de la Spitalul Județean de Urgență, infectat cu virusul COVID-19, este de aproximativ 50 de persoane. Printre ele se află și 23-24 de pacienți, restul contacților fiind cadre medicale. Soția doctorului depistat pozitiv este și ea cadru medical, nu prezintă simptome și a fost izolată la domiciliu de două zile. Ancheta epidemiologică este încă în desfășurare.
S-a luat decizia închiderii secției de Chirurgie Vasculară de la Spitalul Județean de Urgență Pitești, după ce pacienții vor fi transferați și personalul medical va fi trimis în izolare la domiciliu.
Mă aștept să facă un pas înapoi cei vinovați. Aștept rezultatul testelor asistentelor, dacă acestea sunt pozitive voi solicita la minister demiterea managementului spitalului”,
a declarat prefectul Emanuel Soare.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești a deschis un dosar penal în rem pentru zădărnicirea combaterii bolilor.