Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse prin intermediul Casei de Cultură a Sudenților Pitești, în parteneriat cu Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din județele Argeș, Teleorman și Vâlcea, au derulat proiectul social dedicat tinerilor:”Pregătiți pentru viață”.
Acest proiect presupune organizarea unor tabere gratuite în localitatea argeșeană Bughea de Sus, ale cărei beneficiari sunt 270 de tineri și alți 30 de însoțitori din sistemul de protecție sau identificați de DGASPC din cele trei județe mai sus menționate,
În cadrul proiectului beneficiarii au fost intampinați la intrare în locație cu un welcome gift, au primit diplome de participare, câștigătorii competiților au primit diferite materiale sportive și au participat la workshop-uri de teatru, de tradiții populare și dans (sportiv, street dance, caracter), demonstrații de dans, cursuri de autoapărare, precum și concursuri sportive (fotbal, baschet, volei, tenis de masă, etc.) și de orientare turistică –
”Pregătiți pentru viață, orientați pentru munte”, drumeții, foc de tabără, seară de muzică folk, precum și DJ și MC pentru seară de disco.
De asemenea, au avut loc prezentări cu caracter, educativ și informativ (pe diverse teme de interes antidrog, educație – reducerea abandonului școlar, șomaj, muncă, potențial turistic, dezvoltare personală, deprinderi de viață independent, prezentare a manevrelor de acordare de prim ajutor, etc.).
Coordonatorul activităților taberei, directorul CCS Pitești, Daniel Ionescu, transmite mulțumiri și ganduri bune pentru implicare tuturor partenerilor, ”din partea ISJ Argeș – CJRAE Argeș – Maria Bortoi și Nicolae Mihaela, locotenent Bodea Marian Bogdan și plutonier ajutant șef Lițiu Marian – ISU Argeș, și alții”.
Daniel Ionescu, directorul CCS – asaltat cu mesaje de mulțumire din partea partenerilor instituționali ai proiectului
Pentru că acest proiect dedicat copiilor instituționalizați a fost un real succes, organizatorii l-au copleșit cu mesaje de mulțumire pe directorul Daniel Ionescu, aratand astfel profesionalismul și seriozitatea cu care acesta ne-a obișnuit cu fiecare proiect finalizat cu succes.
_____ Puteti vedea VIDEO aici_____ (Sursa video: proarges.ro)
Daniel Ionescu, mulțumit de activitatea ministrei Natalia Intotero
Am remarcat, cu bucurie, că de când a venit la conducerea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, doamna Natalia Intotero s-a implicat în implementarea și derularea proiectelor cu și pentru tineri, în buna funcționare a instituțiilor subordonate și aici stau drept dovadă numeroasele întâlniri cu directorii Caselor de Cultură a Studentilor din țară, vizitele în teritoriu la diferite acțiuni.
Totodată, la nivel național, acum, pe 5 octombrie a.c. se va desfășura o acțiune de amploare, o acțiune antidrog, pentru care trebuie să îi mulțumim în primul rând dm. ministru. Vorbim de ”Campania pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool, tutun, droguri și alte substanțe nocive, în rândul tinerilor și studenților” prin care, simultan, la nivel național, în toate CCS-urile din țară se vor desfășura diferite activități. Încă un lucru excelent pentru tineri a fost, de când a venit doamna ministru Intotero, concursul de proiecte pentru tineri și studenți, dar și Gala Națională a Tineretului ce se va desfășura curând”, a declarat Daniel Ionescu, director CCS Pitești.
Parteneri în buna desfășurare a proiectului au fost: Asociația Zimbrul Carpatin, ISU Argeș, ISJ Argeș – CJRAE Argeș, ITM Argeș, CJ Argeș – Salvamont Argeș, CPECA Argeș, însă lista rămâne deschisă pentru următoarea serie.