În perioada 8 iulie – 2 august, 16 studenți din cadrul Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” București, anii I și II, desfășoară stagiul de practică în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.
Stagiul de practică are drept scop pregătirea viitorilor ofițeri prin aprofundarea cunoștințelor teoretice și perfecționarea deprinderilor practice referitoare la executarea misiunilor, formarea și dezvoltarea deprinderilor de comunicare în relația cu cetățenii pe timpul desfășurării misiunilor.
Timp de patru săptămâni, viitorii ofițeri vor participa activ la misiuni de menţinere şi asigurare a ordinii publice, fiind îndrumați de tutori ofițeri jandarmi cu experiență în activitatea profesioanală, acordându-se o atenție deosebită caracterului formativ și complementar al practicii.
La finalul stagiului de practică, studenții vor fi apreciaţi pentru activitatea desfăşurată prin calificative, care vor fi transmise instituției de învăţământ de la care provin.
Mult succes în desfășurarea stagiului de practică, dar și pe parcursul carierei militare!