Primăria Pitești anunță că, astăzi, 2 octombrie a.c., se închide temporar circulația pe strada Prundu Mic în zona trecerii la nivel cu calea ferată, între orele 08:00 și 16:00. Măsura se va lua pentru executarea lucrărilor de refacere a acestei treceri.
De asemenea, municipalitatea transmite că traficul va fi deviat de pe strada Prundu Mic, din zona trecerii la nivel cu calea ferată (de la km 107+520), pentru riverani, spre Bulevardul Petrochimiștilor până la intersecția cu strada Bănănăi, iar de acolo pe strada Intrarea Abatorului, conform schiței alăturate. Această măsură este necesară pentru a asigura desfășurarea în siguranță a lucrărilor, în această etapă a proiectului și pentru îmbunătățirea infrastructurii din zonă.