Eveniment caritabil de amploare la Pitești: „DREAM BIG GALA” 2025, ediția I

În data de 5 iunie a.c., începând cu ora 17:00, în sala Mare a Consiliului Județean Argeș, va avea loc prima ediție a evenimentului caritabil „DREAM BIG GALA” 2025, organizat de Consiliul Școlar al Elevilor din cadrul Colegiului Național „Zinca Golescu” Pitești, în parteneriat cu Asociația PSIHOACADEMY și SC Elite Genius RR.

Evenimentul are un singur scop nobil: strângerea de fonduri pentru sprijinirea copiilor diagnosticați cu autism sau a celor care necesită intervenții psihologice și tratamente medicale specifice unor afecțiuni cronice. Totodată, proiectul urmărește educarea tinerilor în privința sănătății mintale, bullying-ului (inclusiv cyberbullying), adicțiilor și acordării primului ajutor.

Program artistic și demonstrații educative

Gala va aduce în fața publicului un spectacol cultural-artistic susținut de elevi ai mai multor unități de învățământ din Pitești, printre care: Colegiul Național „Zinca Golescu”, Colegiul Național „I.C. Brătianu”, Liceul cu Program Sportiv „Viitorul”, Liceul Teoretic „Ion Cantacuzino”,dar și de la Colegiul Tehnic „Costin D. Nenițescu”. Publicul prezent va putea vizita și o expoziție cu vânzare de creații artistice realizate de elevi, de la picturi și tablouri, până la obiecte decorative. Un alt moment important al serii va fi oferit de echipa de robotică TehnoZ, care va face o demonstrație cu invenția lor premiată la Campionatul Mondial de Robotică. În sprijinul educației pentru sănătate, evenimentul va include o demonstrație practică de prim ajutor, susținută de cadre medicale din cadrul Spitalului Orășenesc Mioveni, lectori acreditați ai Asociației PSIHOACADEMY.

Implicare și susținere din partea comunității

Organizatorii fac apel către partenerii privați pentru a susține costurile evenimentului, estimând necesarul la un cuantum de10.000 lei pentru închirierea sălii, realizarea materialelor promoționale, asigurarea gustărilor și băuturilor pentru invitați, precum și alte cheltuieli logistice. Persoanele fizice sau juridice care doresc să susțină financiar (RON) terapiile unor copii și adulți cu diverse probleme de sănătate mintală, precum si celelalte activitati desfasurate in cadrul Asociatiei PSIHOACADEMY, o pot face folosind contul IBAN RO66BUCU2601215966176RON , deschis la Alpha Bank, Agenția Trivale, Pitești.

Parteneri și susținători ai evenimentului

Evenimentul este realizat de Clinica de servicii psihologice Elite Genius RR (partener strategic), sprijinit de Ecuator Cafe (cafeaua oficială a evenimentului), Apa DIN NOY (partener de hidratare), iar partener media oficial este RoMedia.

De asemenea, organizatorii îi invită pe toți cei interesați să participe la această gală caritabilă și să se alăture unei inițiative care îmbină cultura cu solidaritatea și educația pentru sănătate mintală! Vă așteptăm să fiți alături de noi pentru a schimba împreună viețile copiilor care au nevoie de sprijin!

Contact organizatori

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top
error: Conținut protejat!