Spitalul Municipal „Sfânta Muceniță Filofteia” din Curtea de Argeș face angajări. Unitatea medicală a anunțat organizarea unui concurs pentru ocuparea a patru posturi vacante de infirmieră, toate cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată. Posturile disponibile sunt repartizate în mai multe structuri ale spitalului: un post în Secția Medicină internă, unul în Secția Chirurgie generală, unul în Compartimentul ATI și unul în Compartimentul Neonatologie.
Program de lucru în schimburi
În funcție de programarea stabilită de unitatea medicală, activitatea se va desfășura în ture de 8 ore de muncă, urmate de 16 ore libere, sau de 12 ore de muncă, cu 24 de ore libere. Pentru a putea participa la concurs, candidații trebuie să îndeplinească mai multe condiții. Aceștia trebuie să fi absolvit cel puțin 10 clase, să dețină certificat de absolvire a unui curs de infirmiere, organizat de OAMGMAMR sau de un furnizor autorizat, și să aibă minimum șase luni vechime în activitate.
Calendarul concursului
Prima etapă a procedurii este selecția dosarelor, programată pentru data de 2 octombrie 2026, rezultatele urmând să fie afișate în aceeași zi. Candidații nemulțumiți de rezultatele selecției vor putea depune contestații pe 5 octombrie, iar rezultatele soluționării acestora vor fi publicate pe 6 octombrie. Proba scrisă este programată pentru 20 octombrie 2026, de la ora 9.30. Pentru a fi declarați admiși, candidații trebuie să obțină minimum 50 de puncte. Rezultatele vor fi afișate în aceeași zi, iar eventualele contestații vor putea fi depuse pe 21 octombrie. Ultima etapă a concursului, interviul, va avea loc pe 26 octombrie 2026, începând cu ora 9.30.
Concursul se desfășoară la sediul Spitalului Municipal „Sfânta Muceniță Filofteia” din Curtea de Argeș, candidații interesați fiind invitați să consulte condițiile complete de participare și documentele necesare înscrierii.
