Senatorul USR de Argeș, Narcis Mircescu, transmite un mesaj tranșant în contextul negocierilor privind viitoarea formulă de guvernare și susține că PSD se află în fața unei alegeri politice importante. Parlamentarul argeșean consideră că social-democrații trebuie să decidă dacă susțin o formulă de guvernare alături de PNL, USR și UDMR sau dacă aleg o apropiere de AUR.
Declarația a fost făcută după întâlnirea reprezentanților USR cu premierul desemnat Siegfried Mureșan, discuțiile fiind axate, potrivit senatorului, pe reducerea cheltuielilor publice, menținerea echilibrelor fiscale fără majorarea taxelor și reformarea aparatului administrativ. „PSD are de ales între o Românie modernă și europeană, construită alături de PNL, USR și UDMR, ori să se alieze din nou cu AUR.

Am participat, alături de colegii din grupul USR, la întâlnirea cu premierul desemnat Siegfried Mureșan, unde am spus limpede ce vom susține: un program de guvernare care reduce cheltuielile statului și păstrează echilibrele fiscale fără să crească taxele. Pe lista asta intră reducerea numărului de parlamentari, companii de stat care să funcționeze eficient și comasarea instituțiilor inutile, pentru ca statul să-și facă ordine în propria curte înainte să mai bage mâna în buzunarul celor care muncesc și plătesc taxe”, a transmis senatorul USR de Argeș, Narcis Mircescu.
Sursă foto: FB/Narcis Mircescu
