Un bărbat care a fost internat în urmă cu doar câteva zile la Spitalul de Psihiatrie de la Săpoca, judeţul Buzău a atacat oamenii, în timpul nopții.
Bărbatul a intrat în două saloane și i-a atacat pe toți cei care i-au ieșit în cale, cu un stativ de perfuzii.
Patru oameni au murit, iar alți 10 au fost răniți, dintre care trei au suferit traumatisme cranio-cerebrale grave.
După producerea atacului, a încercat să fugă, dar a fost imobilizat de un poliţist, aflat în unitatea medicală pentru internarea unui alt pacient.
Criminalul se află acum în custodia poliţiei.
Agresorul are 38 de ani şi este din comuna Săgeata, judeţul Buzău, fiind fără ocupaţie. El a fost internat voluntar cu sevraj etilic în cursul zilei de joi.