Parlamentul European a adoptat, joi, cu 505 voturi pentru, rezoluţia sa referitoare la Raportul anual privind funcţionarea spaţiului Schengen. Eurodeputaţii solicită restabilirea liberei circulaţii în spaţiul Schengen, care a fost perturbată de controale la frontieră, cel mai recent din cauza crizei provocate de pandemia de Covid-19, reformarea Codului frontierelor şi integrarea deplină a Bulgariei şi a României în zona de liberă circulaţie.
„Luând în calcul numeroasele sale solicitări de aplicare integrală a dispoziţiilor acquis-ului Schengen în Bulgaria şi România, solicită insistent Consiliului să-şi onoreze angajamentul, să ia imediat decizia de a elimina controalele la frontierele interne terestre, maritime şi aeriene şi să permită acestor ţări să se alăture, cu drepturi depline, spaţiului de liberă circulaţie fără controale la frontierele interne; Parlamentul European este pregătit, atunci când este consultat de Consiliu în conformitate cu articolul 4 din Actul de aderare, să-şi exprime opinia cu privire la aplicarea integrală a dispoziţiilor acquis-ului Schengen în Croaţia; consideră că solidaritatea şi responsabilitatea sunt de datoria tuturor şi că viitorul spaţiului Schengen trebuie să fie fără fragmentare”,
se arată în raportul prezentat Parlamentului European.
Ministerul de Interne din România salută rezoluţia votată de Parlamentul European în urma dezbaterilor care au precedat votul şi care au evidenţiat, o dată în plus, sprijinul acestei instituţii şi al Comisiei Europene pentru aderarea României, precum şi a Bulgariei şi Croaţiei, la spaţiul Schengen, solicitând extinderea Schengen cu aceste state.
Potrivit MAI, România şi-a menţinut permanent obiectivul legat de aderarea la spaţiul Schengen şi a reiterat solicitarea de a se parcurge paşi concreţi spre definitivarea acestui proces, prin adoptarea cât mai rapid a Deciziei privind aderarea la Schengen, în cursul acestui an.