Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA)– Serviciul teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Marius Damaschin, la data faptei executor judecătoresc, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (152 acte materiale), se arată într-un comunicat al DNA.
”În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
În calitate de executor judecătoresc, în perioada 01 februarie 2015-10 octombrie 2019, prin actele întocmite cu încălcarea prevederilor legale, în contextul desfășurării procedurii de executare silită în 152 de dosare de executare, ar fi cauzat un prejudiciu în valoare 1.332.818 lei în dauna mai multor creditori, care aveau de recuperat banii respectivi. Concret, deși a încasat cu titlu de debite recuperate suma totală de 1.332.818 lei consemnată la dispoziția sa și care era cuvenită creditorilor cu titlu de debite recuperate, inculpatul nu ar virat banii proveniți din executarea silită către mandatarul creditorilor, folosind banii în interes personal. În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii, respectiv sechestru pe imobile și terenuri deținute de inculpat.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Pitești cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Menționăm că inculpatul DAMASCHIN MARIUS a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, pentru săvârșirea unor infracțiuni similare ”, se mai arată comunicatul în citat.