Peste 8.000 de șomeri în Argeș, la finalul lunii iulie

somer-descriptiv

La sfârșitul lunii iulie a.c., în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș erau înregistrați 8.138 șomeri (dintre care 3.800 femei), rata șomajului fiind de 3,49%, la fel ca în luna anterioară.

Potrivit unui comunicat al AJOFM Argeș, din totalul de 8.138 persoane înregistrate în evidențe, 1.729 erau beneficiari de indemnizţie de şomaj, iar 6.409 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 7.020 șomeri provin din mediul rural, iar 1.118 sunt din mediul urban.

Conform sursei citate, cei mai mulți dintre acesți șomeri – adică 2.155 – fac parte din grupa de vârste 40-49 de ani, urmați de cei cu peste 55 de ani – 1.836 la număr – și de cei din grupa 30-39 de ani – 1.600. Apoi, la mică distanță într-un astfel de clasament, sunt șomerii încadrați la 50-55 de ani – în număr de 1.594. „Cei cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Argeș (33,51%), urmați de cei cu studii primare (28,26%) și de cei cu nivel de instruire profesional/arte și meserii (15,54%). Șomerii cu studii liceale și postliceale reprezintă 13,58% din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii superioare – 4%. Șomerii fără studii reprezintă 5,11 % din totalul șomerilor înregistrați” – mai precizează sursa citată.

Cât privește structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, aceasta se prezinta astfel: 1.786 persoane foarte greu ocupabile, 3.017 greu ocupabile, 2.975 mediu ocupabile și 360 persoane ușor ocupabile. (A.N)

Sursa foto: Agentia de Guvernare Electronica

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top
error: Conținut protejat!