Miercuri, 17 august, președinta Comisiei de anchetă a Senatului privind investigarea abuzurilor împotriva minorilor din centrele aflate în subordinea DGASPC-urilor, Alina Gorghiu, a vizitat Complexul de tip familial Valea Mare, din orașul Ștefănești.
Alături de ea s-au aflat reprezentantele conducerii DGASPC Argeș, Tatiana Eftime și Iuliana Matei și de reprezentanta organizației ”Salvați Copiii”, doamna psiholog Mihaela Dinu, dar și de doamna psiholog Georgeta Marinescu.
„Emoții multe astăzi la Ștefănești, unde m-am aflat în mijlocul copiilor și tinerilor din centrul rezidențial de aici. Sunt trei case familiale, în care se află 19 beneficiari cu vârste cuprinse între 7 și 22 ani, și un centru de îngrijiri paleative, în care 12 copii au asigurate îngrijiri speciale”, a declarat Alina Gorghiu.

Președinta Comisiei de anchetă a Senatului privind investigarea abuzurilor împotriva minorilor a jucat o partidă de remi cu copiii. Aceștia i-au prezentat lucrările lor de origami. Alina Gorghiu i-a încurajat să continue cu arta origami, spunându-le că în acest an, de sărbători, la ziua lui Moș Crăciun, care se va organiza și anul acesta la Senatul României, vor avea un stand pentru a-și expune spre vânzare lucrările.

Poate la acest moment nu avem resursa suficientă de specialiști care să lucreze cu acești copii și tineri. E nevoie de psihoterapeuți în sistem! Și legislația are nevoie de îmbunătățiri și ajustări, de măsuri de prevenție, de măsuri care să îi ajute ulterior să se integreze în societate și profesional… Un lucru este sigur: întotdeauna este loc de mai bine! Asigur toți actorii implicați că voi spriijini orice demers pentru ca acești copii și tineri să primească în centre afecțiune, siguranță și curaj să facă față vieții”, a adăugat Alina Gorghiu.
În județul Argeș, există 27 de servicii de tip rezidențial în care se află peste 200 de copii și tineri.