Pentru pasionații de concerte, tehnologie și artă, vara continuă la ANALOGUE Festival 2022! Centrul Cultural din Mioveni, cu sprijinul Primăriei și Consiliului local al orașului Mioveni, vă invită la prima ediție a festivalului de muzică, arte și tehnologie, ANALOGUE, ce va avea loc în perioada 2-4 septembrie 2022, pe platoul Făget din Mioveni.
Omul modern, preocupat de carieră și de recunoașterea socială, în constantă relație cu mediul digital, are nevoie de mici momente de escapadă în realitatea imediată, de reluarea legăturii cu sinele, dar și cu cei din jur. Are nevoie de o readaptare la tot ceea ce se întâmplă în afara casei și la reconectarea cu mediul înconjurător. ANALOGUE Festival are ca scop ,,instigarea’’ la escapism, la evadarea din lumea digitală și alăturarea componentelor de natură și spațiu existente în afara orașului pentru o conexiune cât mai reală cu oamenii care au preocupări sociale, valori și acțiuni comune. Intenția ANALOGUE este aceea de a oferi regiunii de sud-centru a țării un festival cu o experiență diferită.”Ne-am propus, începând cu anul trecut, să ne lărgim aria de activitate și adresabilitate întocmai pentru a putea cuprinde și întreaga zonă de sud și centru a țării. Analogue Festival face parte din acest demers și suntem bucuroși că am primit sprijinul Primăriei din Mioveni, dar și al sponsorilor care au avut încredere în acest proiect. Festivalul debutează cu emoție, dar și cu ambiție, în rândul festivalurilor și sperăm să fie pe placul locuitorilor din zona de sud-est a țării și nu numai. Promitem că acesta este doar începutul unei frumoase prietenii…’’, a declarat Alin Călinescu, managerul Centrului Cultural din Mioveni.
Timp de 3 nopți și 3 zile, creatorii ANALOGUE îi vor surprinde pe fanii festivalului cu mici escapade, fie ele vizuale, fie de tip craft/artizanal sau muzicale, cu diverse genuri. Printre cei care vor urca pe Main Stage se numără headlinerii Asaf Avidan, B.U.G. Mafia, Dubioza Kolectiv, Jessie Ware, J.P. Cooper, Morcheeba, Rudimental și Subcarpați. Pe lângă aceștia, printre artiștii confirmați se mai numără: Deliric x Silent Strike, Golan, Irina Rimes, Moonlight Breakfast, Nane, The Motans și Zdob si Zdub.
Line-up-ul complet al festivalului este disponibil pe website-ul ANALOGUE Festival și va fi împărțit pe parcursul celor trei zile de festival. Pe lângă muzică, programul festivalului va fi completat de o serie de activări de artă & tehnologie, dar și de alte activități (ateliere, jocuri interactive, sesiuni de wellness și relaxare în natură), adresate publicului de toate vârstele.
„Îi așteptăm pe toți cei care iubesc muzica, arta și care își doresc să evadeze într-un spațiu inedit, aici, pe platoul Făget din Mioveni’’, a adăugat managerul Centrului Cultural din Mioveni. La prima ediție sunt așteptați peste 7.000 de oameni din toate colțurile țării. Biletele Early Bird s-au pus în vânzare sub formă de abonament standard sau abonament VIP pe iaBilet.ro, Entertix și Eventim. Copiii sub 7 ani au acces gratuit, dacă și numai dacă sunt însoțiți de un adult care își va fi achiziționat un bilet / abonament sau care este beneficiar al unei invitații.
Despre ANALOGUE Festival
ANALOGUE este un festival care îmbină natura cu muzica, artele și tehnologia și care aduce în discuție problematici actuale precum sustenabilitatea, limitele digitalului și relațiile interumane. Prima ediție se va desfășura în perioada 2-4 septembrie, pe platoul Făget din Mioveni, cu sprijinul Primăriei Mioveni și al Centrului Cultural din Mioveni.
Festivalul îl are ca partener principal pe George, primul banking inteligent din România, o inovație BCR. George este un ecosistem digital financiar complet, care oferă 100% online, pe mobil sau desktop, toate serviciile de daily banking, chiar și cele mai complexe. Cu peste 1,3 milioane de utilizatori în România și 7 milioane în celelalte țări din Centru și Est, George a devenit cea mai populară platformă de digital banking din Europa și este partener cu unele dintre cele mai mare festivaluri și evenimente culturale din România
Organizatori: CENTRUL CULTURAL MIOVENI, PRIMĂRIA ORAȘULUI MIOVENI, CONSILIUL LOCAL MIOVENI
Partener principal: GEORGE. Primul banking inteligent. Inovație BCR
Sponsori: CIUC PREMIUM, PEPSI, DELTA INVEST, NATISAN MEDICINĂ GENERALĂ, P.P.DISTRIBUTORS ROMÂNIA, VECTRUM SOLUTIONS, ALPHA MAAP CREATIONS, CIPCOS MAR COMPLEX, OPTIMA, JULIUS MEINL.
Contact: CENTRUL CULTURAL MIOVENI
Email: press@analogue.ro
Telefon: 0722 794 747
ANALOGUE Festival va avea loc în perioada 2-4 septembrie 2022, pe Platoul Făget (Mioveni). Mai multe detalii puteți găsi pe www.analogue.ro.