Asociația „Tierhilfe Hoffnung – Adăpostul de câini Smeura” continuă campania de sterilizări gratuite. La sfârșitul lunii iunie, în comuna Slobozia, au fost sterilizate 44 de animăluțe.
”Ținem să mulțumim comunității din Slobozia pentru grija pe care o poartă animalelor din adăpostul nostru. Comunitatea din Slobozia a donat 135 kg de mâncare de căței și 7 kg de mâncare de pisicuțe. Mulțumim doamnei Cătălina Cojocaru pentru organizare, dar și comunității pentru grija față de animale”, transmite conducerea Tierhilfe Hoffnung.