Ce pot vedea abonații pe Netflix în luna iulie

netflix2

Abonaţii Netflix vor putea urmări în luna iulie producțiile „Stranger Things 4: Volumul 2”, „Persuasion” cu Dakota Johnson şi thrillerul „The Gray Man” cu Ryan Gosling şi Chris Evans. Platforma de streaming va aduce și un joc, potrivit spotmedia.ro.

Alte titluri atractive sunt „Alba”, „Alchemy of Souls”, „Bad Exorcist: Sezonul 2”, „Boo, „Bitch”, „Capitani: Sezonul 2”, „Dream Home Makeover: Sezonul 3”, „For Jojo”, „Hello, Goodbye, and Everything in Between”, „Hurts Like Hell”, „Kung Fu Panda: The Dragon Knight”, „Purple Hearts”, „Rebelde: Sezonul 2”, „Resident Evil”, „Sintonia: Sezonul 3”, „The Longest Night”, „The Most Hated Man on the Internet”, „The Sea Beast”, „Uncoupled”, „Virgin River: Sezonul 4”, „Căutătorul de Vânt”, „Dark Waters”, „Flight”, „Lebensdorf” și „The 100: Sezonul 7”.

„Stranger Things 4: Volumul 2”, din 1 iulie a.c.

Au trecut şase luni de la bătălia de la Starcourt, care a semănat teroare şi distrugere în Hawkins. Având încă de suferit de pe urma acesteia, grupul de prieteni trebuie să se despartă pentru prima dată, iar complicaţiile vieţii de liceu nu le-au uşurat existenţa.

În această perioadă marcată de vulnerabilitate, apare o nouă şi înspăimântătoare ameninţare. Dezlegarea groaznicului mister al acesteia ar putea pune capăt, în sfârşit, ororilor din Lumea Răsturnată.

Seriale Netflix

  • „Control Z: Sezonul 3”, disponibil din 6 iulie. Sofía, Javi şi prietenii lor încearcă să-şi continue netulburaţi ultimul an de liceu, dar un hacker care deţine un cont familiar le face viaţa grea.
  • „Kings of Stronks”, din 6 iulie. Un geniu al finanţelor extrem de ambiţios minte şi complotează pentru a-şi propulsa spre succes noua companie deloc originală.
  • „Boo, Bitch”, din 8 iulie. Două prietene care încep ultimul an de liceu decise să se remarce. Dar una dintre ele devine fantomă şi va trebui să-şi trăiască din plin timpul rămas.
  • „Capitani: Sezonul 2” vine cu un sezon nou, din 8 iulie. Luc Capitani locuieşte acum la Luxembourg, are o nouă slujbă şi se trezeşte implicat într-o investigație în jurul unei crime legate de lumea interlopă din oraş.
  • „The Longest Night” debutează pe 8 iulie. O închisoare psihiatrică e înconjurată de oameni înarmaţi, iar telefoanele n-au semnal. Obiectivul e prinderea unui criminal în serie. Şase episoade. O noapte.
  • „Big Timber: Sezonul 2”, din 13 iulie. Fără acces la noua concesiune a lui Kevin şi cu sancţiuni uriaşe la orizont, el şi Sarah vor avea nevoie de un nou plan ca să-şi salveze afacerea.
  • „Hurts Like Hell”, începe pe 13 iulie. De la pariuri ilegale la meciuri aranjate, descoperiţi culisele sordide ale Muay Thai, un sport altă dată venerat, în această dramă inspirată de evenimente reale.
  • „Simfonia: Sezonul 3”, din 13 iulie. Doni se agită legat de preţul celebrităţii, Rita ia în calcul o nouă carieră, iar Nando se gândeşte la drumul pe care l-a ales. Acum miza e mai mare ca niciodată.
  • „Resident Evil” poate fi urmărit din 14 iulie. La aproape trei decenii de la descoperirea virusului T, o epidemie scoate la iveală secretele întunecate din Umbrella Corporation. Bazat pe franciza horror.
  • „Alba”, din 15 iulie. O tânără se trezeşte pe o plajă, având semne ale unui viol. Ea nu-şi aminteşte nimic din noaptea precedentă. Apoi află că violatorii sunt prietenii iubitului ei.
  • „Farzar”, din 15 iulie. Prinţul Fichael trăieşte într-o colonie umană aflată într-o lume extraterestră şi jură să scape planeta de forțele Răului, dar află că cel mai mare răufăcător este chiar tatăl lui.
  • „Remarriage & Desires”, din 15 iulie. Cu ajutorul unei agenţii matrimoniale pentru cei bogaţi, o femeie divorţată plănuieşte să se răzbune pe amanta intrigantă a fostului ei soţ.
  • „Bad Exorcist; Sezonul 2”, din 20 iulie. De la carteluri de narcotraficanţi venite din iad până la monstrul antiglonţ ahtiat după cartofi, Bogdan revine şi înfruntă adversari complet noi.
  • Virgin River: Sezonul 4″ poate fi urmărit din 20 iulie. Mel se orientează în noua ei realitate, viitorul lui Jack este ameninţat de trecut şi în Virgin River apar noi personaje care tulbură apele.
  • „Blown Away: Sezonul 3” începe pe 22 iulie. În atelier sosesc zece noi şi talentaţi sticlari care au parte de provocări legate de spaţiul cosmic, circ, cele şapte păcate capitale şi multe altele.
  • „Alchemy of Souls”, disponibil din 23 iulie. O puternică vrăjitoare ascunsă în trupul unei femei oarbe întâlneşte un bărbat dintr-o familie respectată, care îi cere să-l ajute să-şi schimbe destinul.
  • „Di4ries” începe pe 26 iulie. Primele iubiri, primele săruturi, distracţie cu prietenii şi răfuieli cu rivalii. Pe holurile gimnaziului Galileo Galilei fiecare zi e plină de surprize!
  • „Dream Home Makeover: Sezonul 3”, disponibil din 27 iulie. De la biroul ideal pentru lucrul de acasă, la o cameră pentru vinuri, Syd şi Shea le îndeplinesc visele clienţilor şi se bucură de cel mai nou membru al familiei McGee.
  • „Rebelde: Sezonul 2” poate fi urmărit din 27 iulie.
  • „Another Self”, din 28 iulie. Trei prietene iau parte la o sesiune de terapie într-un oraş de pe litoral şi învaţă să treacă prin traume nerezolvate legate de trecutul familiilor lor.
  • „Fanatico”, din 29 iulie. Când cel mai faimos cântăreţ din Spania moare în timpul unui concert, un fan profită de situaţie şi adoptă identitatea idolului său pentru a scăpa de o viaţă banală.
  • „Uncoupled”, disponibil din 29 iulie. Când partenerul care i-a fost alături 17 ani îl părăseşte brusc, un agent imobiliar de peste 40 de ani din New York se trezeşte singur şi e nevoit să o ia de la capăt.
  • „Bill Burr; Live at Red Rocks”, din 12 iulie. Comedianul Bill Burr vorbeşte despre cancel culture, feminism, recenziile proaste primite de la soţie şi o epifanie avută în timpul unui program de stand-up.

Filme Netflix

  • „Persuasion”, din 15 iulie. Anne Elliot este o nonconformistă cu mentalitate modernă, care trăieşte împreună cu familia sa de snobi, aflată în pragul falimentului. Când bărbatul pe care l-a lăsat să plece revine pe neaşteptate în viaţa ei, Anne trebuie să decidă dacă vrea să lase trecutul în urmă sau preferă să-şi asculte inima odată cu această nouă şansă.
  • „The Gray Man”, din 22 iulie. Court Gentry, alias Sierra Six, e un fost agent CIA. Extras dintr-un penitenciar federal şi recrutat de fostul supraveghetor, el este urmărit în întreaga lume de un fost coleg de la CIA dispus să facă orice pentru a-l elimina.
  • Hello, Goodbye, and everything in between”, din 6 iulie. Clare şi Aidan decid ca, înainte de facultate, să se despartă fără regrete şi fără suferinţă. Le va oferi întâlnirea epică de adio o ultimă şansă de a găsi iubirea?
  • „Incantation”, din 8 iulie. În urmă cu şase ani, Lee Jo-nan a fost blestemată după ce a sfidat un tabu religios. Acum trebuie să-şi protejeze fiica de consecinţele faptelor sale.
  • „For Jojo”, din 11 iulie. Când buna ei prietenă se îndrăgosteşte şi abandonează aventurile lor furtunoase din Berlin, Paula face tot ce poate ca să-i saboteze nunta.
  • „Under the Amalfi sun”, din 13 iulie. Într-o vacanţă pe Coasta Amalfitană, Vincenzo şi Camilla îşi pun dragostea la încercare, iar prietenii lor, Furio şi Nathalie, au parte de propriile aventuri.
  • „Too Old For Fairy Tales”, din 18 iulie. Un gamer răzgâiat vrea să participe la un turneu, dar boala mamei şi o mătuşă excentrică îl forţează să-şi regândească priorităţile.
  • Dangerous Liaisons”, din 8 iulie. Isteaţa Célène se îndrăgosteşte de Tristan, băiatul rău de la noul ei liceu din Biarritz, neştiind că e victima unui pariu între el şi Vanessa, vedeta de pe social media.
  • „The Sea Beast”, din 8 iulie. O fată devine pasager clandestin pe nava unui renumit vânător de monştri marini pornit într-un periplu de poveste pe mări necunoscute.
  • „Valley of the Dead”, din 11 iulie. În timpul Războiului Civil Spaniol, câţiva duşmani declaraţi sunt nevoiţi să colaboreze pentru a înfrunta zombi hămesiţi, creaţi într-un experiment nazist.
  • „Live is Life”, din 18 iulie. Dând piept cu realităţile vieţii de adult, cinci prieteni se reunesc pentru o ultimă aventură şi pornesc în căutarea unei flori magice care le poate îndeplini dorinţele.
  • „Purple Hearts”, din 29 iulie. Deşi foarte diferiţi, o cantautoare şi un puşcaş marin se îndrăgostesc iremediabil, în ciuda tuturor obstacolelor.

Documentare Netflix

  • „Girl in the picture”, din 6 iulie. O femeie găsită muribundă pe marginea drumului lasă în urmă un fiu, un bărbat care susţine că e soţul ei şi un mister care devine un coşmar.
  • „How to change your mind”, din 12 iulie. Autorul Michael Pollan explorează istoria şi utilizările psihedelicelor, inclusiv LSD și Ecstasy.
  • „My Daughter’s Killer”, din 12 iulie. Un tată luptă zeci de ani ca să-l aducă în faţa instanţelor din Franţa şi Germania pe ucigaşul fiicei sale, înainte de a lua măsuri extreme.
  • „D.B. Cooper: Where are You?!”, din 13 iulie. În 1971, un pirat aerian sare dintr-un avion cu o geantă plină de bani furaţi şi scapă basma curată. Identitatea sa a rămas zeci de ani învăluită în mister.
  • „Never Stop Dreaming: The Life and Legacy of Shimon Peres”, din 13 iulie. În politică, mulţi caută puterea. El a căutat pacea. Prestigiul şi integritatea lui Perez au fost piatra de temelie pe care s-a înfiinţat şi ridicat Israelul.
  • „Street Food: USA”, din 26 iulie. Acest sezon se concentrează asupra bucătarilor şi a diverşilor maeştri ai artei culinare din America.
  • The Most Hated Man of the Internet”, din 27 iulie. Cruciada unei mame împotriva proprietarului lipsit de scrupule al unui site cu materiale pornografice.

Netflix pentru copii şi familie

  • „Karma’s World: Sezonul 3”, din 7 iulie. Cu prieteni noi şi dedicându-se apărării adevărului, Karma evoluează frumos ca fiică, soră, artistă şi nu numai, cu rime noi, iar distracţia-i în toi!
  • „Kung Fu Panda: The Dragon Knight”, din 14 iulie. Hotărât să recupereze nişte arme magice, să-şi refacă reputaţia şi să salveze lumea, legendarul războinic Po face echipă cu un cavaler englez de elită.
  • Storybots: Laugh, Learn, Sing: Collection 2: Learn to Read”, din 18 iulie. Urmează-i pe prietenii StoryBot Beep, Boop, Bing, Bang şi Bo pe parcursul a trei volume de mici lecţii de citire însoţite de melodii antrenante!
  • „Jurassic World Camp Cretaceous: Sezonul 5”, din 21 iulie. Serialul de animaţie pentru familie cu acţiunea plasată în universul celebrei francize revine cu un nou sezon.
  • „Gabby’s Dollhouse: Sezonul 5”, din 25 iulie. Acţiunea e plasată într-o casă de păpuşi fantastică în care se află mini lumi şi personaje pisiceşti fermecătoare, revine cu un nou sezon.
  • „Oggy and the Cockroaches: Next generation”, din 28 iulie. Oggy s-a întors cu o surpriză: elefănţica Piya, fiica în vârstă de şapte ani a prietenilor săi din India.

Joc Netflix

„Before Your Eyes”, disponibil în curând. Pornește într-o emoţionantă aventură în care controlezi povestea din propria ta perspectivă şi îi schimbi cursul cât ai clipi, la propriu.

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top