COMUNICAT DE PRESĂ: Fabrica Holcim din Câmpulung organizează Zilele Porților Deschise și invită comunitatea locală să redescopere fabrica

fabrica-Holcim-Ciment-Campulung-696x464

Holcim România organizează evenimentul Zilele Porților Deschise pentru comunitate, la fabrica de ciment Holcim din Câmpulung, cu ocazia sărbătoririi a 25 de ani de activitate Holcim pe piața din România.

Membrii comunității locale sunt invitați să viziteze una dintre cele mai moderne fabrici de ciment din Europa, în perioada 17-19 august, între orele 15:00 – 23:00, și să redescopere procesul de fabricare a cimentului. De 25 de ani suntem prezenți în comunitatea noastră. Suntem responsabili față de oameni și mediu, inovăm și evoluăm constant și ne implicăm activ în dezvoltarea comunității din zonă.

„Este o bucurie să avem alături de noi comunitatea locală, pe care o invităm în mod constant să descopere evoluția și inovațiile fabricii de ciment Holcim din Câmpulung. Ne bucurăm să știm că oamenii din comunitatea noastră sunt interesați de activitatea fabricii, că răspund de fiecare dată pozitiv invitației noastre și chiar ne solicită frecvent să organizăm astfel de întâlniri. Ne dorim să avem o comunicare permanentă cu ei și să continuăm să colaborăm ca niște buni vecini pentru dezvoltarea comunității noastre.

Anul acesta este unul special pentru noi, întrucât sărbătorim 25 de ani de la deschiderea primului punct de lucru Holcim în România, ani în care ne-am adus o contribuție semnificativă atât la dezvoltarea sectorului construcțiilor, prin inovație în punctele noastre de lucru și în noi produse, mai verzi, cât și la dezvoltarea mediului social și economic la nivel local și național, prin proiectele noastre de responsabilitate socială” – Cornel Banu, Director Fabrică de Ciment Holcim Câmpulung.

În ultimii șase ani (2016 – 2022), Holcim România a investit peste 7.500.000 de euro în proiecte de responsabilitate socială în domeniile infrastructură, educație, sănătate și mediu la nivel național.

Despre Holcim România

Grupul de companii Holcim România include Holcim România (două fabrici de ciment în Câmpulung și Aleșd, o stație de măcinare, 27 stații de betoane, trei stații de agregate, două stații de lianți speciali și trei terminale de ciment), Somaco Grup Prefabricate (cinci fabrici de prefabricate și una de BCA) și Geocycle România (trei puncte de lucru pentru pre-tratarea deșeurilor).

Grupul de companii Holcim România activează în zona producției de materiale de construcții performante, având ca obiectiv tranziția către o afacere complet sustenabilă, prin dezvoltarea unor produse cu amprentă de carbon cât mai redusă și printr-o preocupare constantă pentru protecția mediului. Toate proiectele companiei lucrează în sinergie pentru consumul responsabil de resurse naturale, utilizarea de tehnologii eficiente energetic, reducerea emisiilor, scăderea impactului din transport prin optimizarea traseelor de distribuție și prioritizarea mijloacelor cu consum redus de combustibil.

Specialiștii Holcim dezvoltă materiale pentru viitor bazându-se pe inovație și digitalizare, având ca principali vectori responsabilitatea socială și față de mediu, pentru comunități mai sustenabile, într-o economie circulară. În total, Grupul Holcim România are aproximativ 1874 de angajați.

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top
error: Conținut protejat!