Concurs cu rezultat previzibil la DGASPC Argeș

29-iulie-tatiana-eftime

Tatiana Eftime – singura candidată înscrisă pentru funcția de director general al instituției

Concurs fără contracandidați, cu rezultat predictibil, la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș! Tatiana Eftime, actualul director general interimar al instituției, este singurul candidat înscris la concursul organizat de Consiliul Județean Argeș. Este vorba despre un concurs de promovare, ci nu de recrutare. Mai exact, persoanele care nu sunt numite într-o funcție publică nu au putut să se înscrie la concurs. În plus, pentru a participa la examen, trebuiau îndeplinite următoarele condiții de către candidați:

– să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I;

– să aibă studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în unul dintre următoarele domenii:

a) asistenţă socială sau sociologie;

b) psihologie sau ştiinţe ale educaţei;

c) drept;

d) ştiinţe administrative;

e) sănătate;

f) economie sau management, finanţe, contabilitate

– să fie absolvenţi cu diplomă ai studiilor universitare de master în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice sau cu diploma echivalentă conform prevederilor art. 153 alin.(2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare

– să nu aibă o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile legii;

– minimum 7 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice.

Ținând cont de aceste condiții, nu a fost agitație mare la depunerea dosarelor de înscriere. A fost înscris la concurs un singur dosar, cel al doamnei Tatiana Eftime, care a fost și admis. Pe 24 octombrie a.c., de la ora 11:00, urmează susținerea probei scrise.

Data și ora probei de interviu se va afișa pe site-ul CJ Argeș odată cu afișarea rezultatului la proba scrisă. (Răzvan Ciobanu)

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top