Deputatul PNL Daniel Constantin: „Există o încredere mai mare în Guvern, există o încredere mai mare în alte instituții ale statului, dar Parlamentul este cam pe ultimul loc…”

daniel-constantin-captura-video-emisiune

De curâmd. deputatul PNL de Argeș, Daniel Constantin, prezent în calitate de invitat la emisiunea „Puterea Știrilor”, moderată de jurnalista Marinela Angheluș, avându-l alături de el, tot ca invitat, și pe sociologul Bruno Ștefan aceștia au discutat mai multe subiecte de interes public, precum și rezultatele unui sondaj de opinie realizat recent ce a avut ca scop măsurarea gradului de încredere al românilor în instituțiile cheie ale statului.

Cifrele arată că românii au cea mai puțină încredere în Parlament, implicit și în partide politice, iar la polul opus, pe primele locuri se situează Armata, Pompierii și Biserica.

Parlamentul este, din păcate, cam pe ultimul loc. Există o încredere mai mare în Guvern, există o încredere mai mare în alte instituții ale statului, dar Parlamentul este cam pe ultimul loc. De foarte multe ori foarte multe lucruri care au fost impopulare au fost transferate de la Guvern sau din alte zone către Parlament și acolo a existat o dezbatere și nu de multe ori lucrurile care nu erau populare au ieșit într-o formă care a erodat imaginea Parlamentului în zona publică”, a afirmat deputatul argeșean în cadrul emisiunii, (Antoniu Neguț)

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top