Distrigaz Sud Rețele aduce următoarele precizări cu privire la întreruperea temporară a alimentării cu gaze naturale pe mai multe străzi, din localitatea Bascov, din județul Argeș:
„Ca urmare a unor lucrări de săpătură mecanizată pentru canalizare realizate de un terț pe strada 14 Septembrie, din localitatea Bascov, județul Argeș, s-a produs o avarie asupra unei conducte a rețelei de distribuție a gazelor naturale. Ca urmare a acestui incident, pentru a pune consumatorii în siguranță, Distrigaz Sud Rețele a sistat alimentarea cu gaze naturale în zona respectivă astăzi, 7 septembrie 2026, începând cu ora 10:30.

În urma acestei întreruperi neplanificate, sunt afectați 554 de clienți casnici și non casnici situați pe străzile 14 Septembrie, Bascov, Bisericii, Brăileni, Frasinului, Livezilor, Păișești, Păișești Deal, Pleașa, Plopilor, Schiau, Stejeret, DN 7 și Zorilor, din localitatea Bascov, județul Argeș. Echipele Distrigaz Sud Rețele se află la fața locului pentru remedierea defectului. Reluarea alimentării cu gaze naturale a clienților afectați se va face în cursul zilei de astăzi, 7 septembrie 2026, în jurul orei 17:00.
După reluarea alimentării cu gaze naturale, în cazul în care clienții simt miros de gaze, sunt rugați să apeleze Centrul de Apeluri și Depanaj Urgențe Gaze la numerele de telefon: 021 9281, 031 9031 sau 0800 877 778, să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acționeze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice și, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat clienților noștri și le mulțumim pentru înțelegere” a transmis Biroul de Presă al Distrigaz Sud Rețele.
