Donatori de prestigiu în fondul de memorie locală al Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu” Argeș

Luni, 29 Ianuarie 2024 12:32Donațiile de carte care aparțin personalităților locale, profesori, scriitori, oameni de cultură, au avut o contribuție deosebită la dezvoltarea și conservarea fondului de memorie locală, fond unic, specific fiecărei biblioteci publice, reprezentativ pentru istoria culturală și științifică a fiecărei comunități.

Donațiile reprezintă surse documentare autentice în cadrul comunităților, în care regăsim dedicații, autografe, însemnări, ex-libris-uri și ștampile, fotografii, diplome, manuscrise și alte documente care stau mărturie a istoriei și memoriei locale, acestea fiind accesibile tuturor categoriilor de public interesat de studiul și cercetarea evoluției culturale atât pe plan local cât și național.

Ion Nania (25.03.1934 -13.12. 2009) s-a născut în satul Leșile, comuna Teiu, județul Argeș. A fost profesor și istoric argeșean, cu o bogată activitate de cercetare istorică, arheologică, etnografică și folclorică în localitățile Bârlogu, Curtea de Argeș (Câmpul Radovanu), Leșile, Mozacu, Mozăceni, Negrași, Rociu, Teiu, Țițești. Datorită stăruinței lui, a fost amenajată rezervația naturală Poiana Narciselor din Negrași, Argeș. Această intensă activitate cultural-științifică de cercetare a trecutului localităților argeșene a desfășurat-o în colaborare cu Muzeul Județean Argeș și cu Institutul de Arheologie București de pe lângă Academia Română. A fost membru al Comitetului Român pentru Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii din cadrul Academiei Române.

Pe baza acestor descoperiri din teren, a realizat sute de comunicări arheologice și istorice, publicate în reviste de specialitate precum: Argessis, Buletine științifice, Studii și articole de Istorie, Manuscriptum, Magazin istoric, Museum și multe altele.

Arheologul Dragoș Măndescu afirma despre personalitatea celui ce a fost Leașul lui Dumnezeu: “ Ne-a părăsit unul dintre cei mai harnici și prolifici oameni de cultură pe care i-a dat vreodată zona Argeșului. E greu să-l cuprinzi într-o definiție pe Ion Nania”.. Donația profesorului Ion Nania cuprinde 234 de volume, cele mai multe din domeniile istorie și arheologie, apoi lucrări de literatură, folclor, geografie, monografii și dicționare. Toate volumele au pe pagina de titlu ex-libris-ul profesorului Ion Nania, multe deținând autografe și dedicații din partea autorilor.

Profesorul Ion Nania este autorul a numeroase volume, pe care le regăsim în donație în colecțiile bibliotecii, câteva titluri fiind:

Rusaliile: Sărbătoare multimilenară în spațiul românesc (Pitești, Alean, 2009);

Legende și tradiții (Pitești, Alean, 2007), cu autograful autorului;

Mozăceni, o veche așezare din fosta țară Vlașca, (Pitești, Paralela 45, 2004), cu autograful autorului;

Vânatul pe teritoriul României: Mărturii arheologice, istorice, folclorice și etnologice despre mamifere dispărute și pe cale de dispariție (București, Sport-Turism, 1991).

Dintre autografele și dedicațiile primite împreună cu volumele autorului, sunt din partea prietenului său, cărturarul Silvestru D.Voinescu, cel care a fost director al Bibliotecii Județene Dinicu Golescu Argeș timp de peste 40 de ani, lucrări ce se află la Colecțiile Speciale, în donația profesorului Ion Nania. Dedicația de pe pagina de titlu a lucrării Pitești. Ghid de oraș, autori Petre Popa, Paul Dicu și Silvestru D.Voinescu (București, Editura Sport-Turism, 1985) este datată 3 august 1985: „Domnului Profesor Ion Nania, această carte în care se găsește și puțină istorie piteșteană, împreună cu vechi și statornice sentimente de aleasă prețuire, Silvestru D. Voinescu“. O altă dedicație și autograf din partea domnului Voinescu către profesorul Ion Nania, se află pe volumul dăruit prietenului său, Mănăstirea Curtea de Argeș. Impresii (Pitești, 1967): „Profesorului Ion Nania, această neînsemnată strădanie, cu toată considerația mea, Silvestru Voinescu, august 1967”. Cu ocazia zilei onomastice a profesorului Ion Nania, autorul S.Voinescu semnează o altă dedicație pe volumul Un secol de activitate corală în Pitești (1971): „Vechiului și respectatului meu prieten, Ion Nania, cu cele mai alese sentimente, în semn de modest omagiu, Silvestru Voinescu, 7 ianuarie 1972, La mulți ani!“. Se remarcă în donație dedicația și autograful autorului Dinu C. Giurescu, pe volumul Ion Vodă cel Viteaz (1963): “Colegului Ion Nania cu cele mai bune sentimente și urări, Dinu C.Giurescu, 29 ianuarie 1983“, iar Dinu C.Rosetti, autorul publicației I. Descoperiri paleolitice în preajma Bucureștilor. II. Săpăturile de la Vidra (1934), semnează dedicația: „Tovarășului Ion Nania, cu bune amintiri din trecute săpături și bune nădejdii pentru cele viitoare, Dinu C.Rosetti, 18.II.1966“.

Pe lucrarea Impresiuni de călătorie în România, de Alexandru Pelimon (1984), Dalila Lucia Aramă, cea care îngrijește ediția, notele și bibliografia lucrării, semnează următoarea dedicație : „Domnului profesor Ion Nania, cu mulțumiri pentru extrem de interesanta și frumoasa baladă a lui Matei Basarab, pe care domnaia sa a avut norocul să o găsească, pe când bietul Al.Pelimon căutând urmele lui Matei, nu prea le-a mai găsit, 27 octombrie 1984”. Pe volumul I al lucrării Momente și figuri argeșene, de Ion Cruceană (1980), autorul semnează o dedicație și autograf către Ion Nania: „Domnului Ion Nania, vechi prieten și entuziast cercetător al istoriei acestor locuri, omagiul lui Ion Cruceană, 10 septembrie 1980, Pitești ”. O altă frumoasă dedicație este a autorului Dimitrie Nanu, pe pagina de titlu a lucrării Din literatura populară argeșeană (1973): „ Tov. Nania, un trandafir pentru cultura argeșeană, Dimitrie Nanu, 11 XII 1974, Pitești”.

Alte două dedicații și autografe care se îndreaptă către profesorul Ion Nania, sunt din partea prietenului său, profesorul și inginerul Nicolae Leonăchescu. Pe volumul Promoția de aur 1952 (1997), semnat de către autor cu pseudonimul Nicolae Năndrașu, regăsim dedicația:„Prietenului prof. Ion Nania, una din marile minți ale Argeșului, valoros om de știință, cu toată prietenia autorului, Leonăchescu, 20 nov.1997”. Iar pe lucrarea Stroești-Argeș. Documente și mărturii (1981), N.Leonăchescu semnează dedicația: „ Profesorului Ion Nania, o mare conștiință, cu prețuirea care se cuvine marilor români, Leonăchescu, 25 iulie 1982 “. Culegerea De pe Argeș. Cântece și strigături din Regiunea Argeș (1967), conține dedicația semnată de autorul D.Udrescu : “Tov. Ion Nania, dăruiesc această modestă culegere cu cea mai deosebită dragoste și prețuire, ca unui adânc și pasionat cercetător în arheologie, folclor, D.Udrescu, 9. XII. 1967 “

Toate aceste lucrări cu dedicații și autografe adresate renumitului profesor argeșean, se regăsesc la secția de Colecții Speciale din cadrul bibliotecii.

(Cristina Baciu)

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top