Toți cei 43 de inculpați acuzați de corupție, de procurorii DNA, în dosarul „Consultanța” au fost achitați. Decizia a fost dată miercuri, 22 iunie, de completul de trei judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Față de Constantin Nicolescu, fostul șef al CJ Argeș, și de fostul deputat Mircea Drăghici, Instanța Supremă a ajuns, în ambele cazuri, la concluzia că „fapta nu există”. În cazul fostului președinte Constantin Nicolescu, magistrații au constatat și că „nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea”. De asemenea, în dosar au fost achitați și foști sau actuali primari sau viceprimari. În plus, toate acțiunele civile au fost respinse, iar cheltuielile de judecată au rămas în sarcina statului.
Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile
Amintim că Mircea Drăghici, Constantin Nicolescu, 38 de primari şi viceprimari de comune (la momentul săvârșirii faptelor), un fost director executiv al Agenţiei de Implementare a Proiectelor Argeş şi două angajate ale unei firme de consultanţă au fost trimiși în judecată, în noiembrie 2015, de către procurorii DNA Piteşti. În vara anului 2018, în cauză s-a pronunțat, o dată, un complet de trei judecători de la ÎCCJ. Atunci doar un singur inculpat, Iulian Cioflan, la data săvârşirii faptelor director al Agenţiei de Implementare a Proiectelor de Dezvoltare a judeţului Argeş, a fost condamnat la 2 ani închisoare, cu suspendare. Spre sfârșitul anului 2019, un complet de cinci judecători, tot de la Înalta Curte, a anulat decizia și a dispus rejudecarea cauzei de la zero. Hotărârea era luată în baza deciziei Curţii Constituţionale privind rejudecarea unor dosare care au fost soluţionate de completuri de judecată de la Înalta Curte nespecializate în cazuri de corupţie. Procesul a fost reluat, iar pe 22 iunie 2022 toți inculpații din dosar au fost achitați.
Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție:
„I 1. În temeiul art.396 alin. (5) raportat la art.16 lit. a) Cod procedură penală, achită pe inculpatul Nicolescu Constantin, …, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prevăzută de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal cu aplic. art. 35 alin. (1) şi alin. 5 alin. (1) Cod penal (34 acte materiale). 2. În temeiul art.396 alin. (5) raportat la art.16 lit. a Cod procedură penală achită pe inculpatul Nicolescu Constantin pentru instigare la infrac?iunea de abuz în serviciu, în formă continuată, prevăzută de art.47 Cod penal raportat la art.13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art.297 alin.1 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) Cod penal (13 acte materiale); 3. În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. c Cod procedură penală achită pe inculpatul Nicolescu Constantin pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii de foloase necuvenite, prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000.
II. 1. În temeiul art.396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. a Cod procedură penală, achită pe inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe, …., pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, în formă continuată prevăzută de art. 48 alin. (1) Cod penal raportat la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) Cod penal (34 acte materiale); 2. În temeiul art.396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. a Cod procedură penală, achită pe inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe pentru complicitate la instigare la infrac?iunea de abuz în serviciu, în formă continuată, prevăzută de art.48 alin. (1) Cod penal raportat la art.13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art.297 alin.1 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) Cod penal (13 acte materiale);
III. În temeiul art.396 alin. (5) raportat la art.16 lit.a Cod procedură penală, achită pe inculpata Oană Onela Carmen, ….., pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, în formă continuată, prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) Cod penal (14 acte materiale).
IV. În temeiul art.396 alin. (5) raportat la art.16 lit.a Cod procedură penală, achită pe inculpata Catană Aida Petronela, …., pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, în formă continuată, prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) Cod penal (40 acte materiale).
V. În temeiul art.396 alin. (5) raportat la art.16 lit.a Cod procedură penală, achită pe inculpatul Cernătescu Gheorghe, …., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) Cod penal ( 2 acte materiale);
VI. În temeiul art.396 alin. (5) raportat la art.16 lit.a Cod procedură penală, achită pe inculpatul Nică Vasile, ….., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal, cu aplic. art. 5 alin. (1) Cod penal;
VII. În temeiul art.396 alin. (5) raportat la art.16 lit. a Cod procedură penală, achită pe inculpatul Voicu Dumitru, …., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) Cod penal (2 acte materiale);
VIII. În temeiul art.396 alin. (5) raportat la art.16 lit.a Cod procedură penală, achită pe inculpatul Tarbă Sever, …, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) Cod penal (2 acte materiale);
IX. În temeiul art.396 alin. (5) raportat la art.16 lit.a Cod procedură penală, achită pe inculpatul Tarbă Mihai Gheorghe, …, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) Cod penal (2 acte materiale);
X. În temeiul art.396 alin. (5) raportat la art.16 lit.a Cod procedură penală, achită pe inculpatul Secăreanu Dumitru, …., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) Cod penal (2 acte materiale);
XI. În temeiul art.396 alin. (5) raportat la art.16 lit. a Cod procedură penală, achită pe inculpatul Ene Florea, …., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) Cod penal (2 acte materiale);
XII. În temeiul art.396 alin. (5) raportat la art.16 lit.a Cod procedură penală, achită pe inculpatul Marin Ion, …., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) Cod penal (2 acte materiale);
XIII. În temeiul art.396 alin. (5) raportat la art.16 lit.a Cod procedură penală, achită pe inculpatul Luca Ion, ….., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal cu aplic. art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) Cod penal (2 acte materiale);
XIV. În temeiul art.396 alin. (5) raportat la art.16 lit.a Cod procedură penală, achită pe inculpatul Tudose Elisaveta, ….., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) Cod penal (2 acte materiale);
XV. În temeiul art.396 alin. (5) raportat la art.16 lit. a Cod procedură penală, achită pe inculpatul Ungurenu? Mihai, …., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal, cu aplic. art. 5 alin. (1) Cod penal;
XVI. În temeiul art.396 alin. (5) raportat la art.16 lit.a Cod procedură penală, achită pe inculpatul Ibric Marian, …., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) Cod penal (2 acte materiale);
XVII. În temeiul art.396 alin. (5) raportat la art.16 lit.a Cod procedură penală, achită pe inculpatul Popa Ion, …., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) Cod penal (2 acte materiale);
XVIII. În temeiul art.396 alin. (5) raportat la art.16 lit.a Cod procedură penală, achită pe inculpatul Ştefan Ion, …, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) Cod penal (2 acte materiale);
XIX. În temeiul art.396 alin. (5) raportat la art.16 lit.a Cod procedură penală, achită pe inculpatul Matei Gheorghe, …., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) Cod penal (2 acte materiale);
XX. În temeiul art.396 alin. (5) raportat la art.16 lit. a Cod procedură penală, achită pe inculpatul Pătra?cu Gheorghe, …, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) Cod penal (2 acte materiale);
XXI. În temeiul art.396 alin. (5) raportat la art.16 lit. a Cod procedură penală, achită pe inculpatul Bădulescu Ion, …, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) Cod penal (2 acte materiale);
XXII. În temeiul art.396 alin. (5) raportat la art.16 lit. a Cod procedură penală, achită pe inculpatul Langer Nicolae, …, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal, cu aplic. art. 5 alin. (1) Cod penal;
XXIII. În temeiul art.396 alin. (5) raportat la art.16 lit.a Cod procedură penală, achită pe inculpatul Iatagan Constantin, …, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) Cod penal (2 acte materiale);
XXIV. În temeiul art.396 alin. (5) raportat la art.16 lit.a Cod procedură penală, achită pe inculpatul Cristescu Alexandru – Adrian, …, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) Cod penal (2 acte materiale);
XXV. În temeiul art.396 alin. (5) raportat la art.16 lit.a Cod procedură penală, achită pe inculpatul Andrei Nicolae, …, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal cu aplic. art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) Cod penal (2 acte materiale);
XXVI. În temeiul art.396 alin. (5) raportat la art.16 lit.a Cod procedură penală, achită pe inculpatul Şerban Niculae, …, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal, cu aplic. art. 5 alin. (1) Cod penal;
XXVII. În temeiul art.396 alin. (5) raportat la art.16 lit.a Cod procedură penală, achită pe inculpatul Vi?an Ionel Drago?, …, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal, cu aplic. art. 5 alin. (1) Cod penal;
XXVIII. În temeiul art.396 alin. (5) raportat la art.16 lit.a Cod procedură penală, achită pe inculpatul Rizea Florian, …., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) Cod penal (2 acte materiale);
XXIX. În temeiul art.396 alin. (5) raportat la art.16 lit. a Cod procedură penală, achită pe inculpatul Pupăză – Ro?u Sevastian, ….., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prevăzute de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) Cod penal (2 acte materiale);
XXX. În temeiul art.396 alin. (5) raportat la art.16 lit. a Cod procedură penală, achită pe inculpatul Dincu?ă Daniel, …, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) Cod penal (2 acte materiale);
XXXI. În temeiul art.396 alin. (5) raportat la art.16 lit. a Cod procedură penală, achită pe inculpatul Cioran Lucian, …, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) Cod penal (2 acte materiale);
XXXII. În temeiul art.396 alin. (5) raportat la art.16 lit. a Cod procedură penală, achită pe inculpatul Dochinoiu Niculaie, …., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzute de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal, cu aplic. art. 5 alin. (1) Cod penal;
XXXIII. În temeiul art.396 alin. (5) raportat la art.16 lit. a Cod procedură penală, achită pe inculpatul Ţucă Gheorghe, …, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal, cu aplic. art. 5 alin. (1) Cod penal;
XXXIV. În temeiul art.396 alin. (5) raportat la art.16 lit. a Cod procedură penală, achită pe inculpatul Ciobanu Marcel, …, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal, cu aplic. art. 5 alin. (1) Cod penal;
XXXV. În temeiul art.396 alin. (5) raportat la art.16 lit.a Cod procedură penală, achită pe inculpatul Ivan Vasile Bebe, …, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal, cu aplic. art. 5 alin. (1) Cod penal;
XXXVI. În temeiul art.396 alin. (5) raportat la art.16 lit. a Cod procedură penală, achită pe inculpatul Berevoianu Corneliu, …, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal, cu aplic. art. 5 alin. (1) Cod penal;
XXXVII. În temeiul art.396 alin. (5) raportat la art.16 lit.a Cod procedură penală, achită pe inculpatul Simion Emil, …, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal, cu aplic. art. 5 alin. (1) Cod penal;
XXXVIII. În temeiul art.396 alin. (5) raportat la art.16 lit. a Cod procedură penală, achită pe inculpatul Pepenel Nicolae – Cornel, …., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal, cu aplic. art. 5 alin. (1) Cod penal;
XXXIX. În temeiul art.396 alin. (5) raportat la art.16 lit. a Cod procedură penală, achită pe inculpatul Bălă?oiu Aurel, …, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal, cu aplic. art. 5 alin. (1) Cod penal;
XL. În temeiul art.396 alin. (5) raportat la art.16 lit. a Cod procedură penală, achită pe inculpatul Po?toacă Damian – Ion, …., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal, cu aplic. art. 5 alin. (1) Cod penal;
XLI. În temeiul art.396 alin. (5) raportat la art.16 lit. a Cod procedură penală, achită pe inculpatul Nicolae Radu, …., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal, cu aplic. art. 5 alin. (1) Cod penal;
XLII. În temeiul art.396 alin. (5) raportat la art.16 lit. a Cod procedură penală, achită pe inculpatul Smădu Nicolae, …., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal, cu aplic. art. 5 alin. (1) Cod penal;
XLIII. În temeiul art.396 alin. (5) raportat la art.16 lit. b teza a II-a Cod procedură penală, achită pe inculpatul inculpatul Cioflan Iulian, …, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. art.13/2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 Cod penal, cu aplic. art. 5 alin. (1) Cod penal”, se arată în hotărârea instanței.
Au fost respinse și acțiunile civile ale Consiliului Județean și a mai multor primării
„Respinge acţiunea civilă exercitată de Consiliul Judeţean Argeş şi de Unitățile Administrativ Teritoriale Valea Danului, Miceşti, Coşeşti, Leordeni, Stîlpeni, Budeasa, Mihăeşti, Mărăcineni, Ţiţeşti, Corbeni, Vedea, Uda, Nucşoara şi Domneşti. Ia act că nu s-au constituit parte civilă în cauză Unită?ile Administrativ Teritoriale Cuca, Dragoslavele, Dâmbovicioara, Moşoaia, Stoeneşti, Corbi, Lunca Corbului, Morăreşti, Sălătrucu, Şuici, Mălureni, Cotmeana, Stolnici, Mozăceni, Cocu, Băbana, Brăduleţ, Bughea de Sus, Rociu, Mioarele şi Negraşi. Constată că măsura asiguratorie, dispusă prin ordonanţa nr. 95/P/2011 din 27.07.2015, asupra bunurilor aparţinând inculpatei Catană Aida Petronela, a fost ridicată prin încheierea nr. 604 din 11.08.2015, pronunţată în dosarul 2958/1/2015. Constată că măsurile asiguratorii dispuse în cauză asupra bunurilor mobile/imobile aparţinând inculpaţilor Cernătescu Gheorghe, Nică Vasile, Voicu Dumitru, Tarbă Sever, Tarbă Mihai Gheorghe, Secăreanu Dumitru, Marin Ion, Ungurenuş Mihai, Popa Ion, Ştefan Ion, Matei Gheorghe, Pătraşcu Gheorghe, Bădulescu Ion, Şerban Niculae, Vişan Ionel Dragoş, Rizea Florian, Pupăză Roşu Sevastian, Dincuţă Daniel, Dochinoiu Niculaie, Ţucă Gheorghe, Ciobanu Marcel, Ivan Vasile Bebe, Pepenel Nicolae Cornel, Poştoacă Damian Ion, Nicolae Radu, Smădu Nicolae, Cioflan Iulian, Ene Florea, Ibric Marian, Langer Nicolae, Iatagan Constantin, Cristescu Alexandru – Adrian, Berevoianu Corneliu, Simion Emil, Bălăşoiu Aurel, Tudose Elisaveta şi Cioran Lucian au fost ridicate prin încheierea din 07.05.2015, definitivă prin decizia penală nr. 186 din data de 28 iunie 2021, pronunţată Înalta Curte de Casaţie Şi Justiţie – Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. 1422/1/2021. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariile integrale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii Marin Ion, Ibric Marian, Matei Gheorghe, Rizea Florian, Ivan Vasile Bebe, Smădu Nicolae, Tarbă Sever, Luca Ion, Bădulescu Ion, Vişan Ionel Dragoş şi Berevoianu Corneliu, în sumă de câte 1800 lei, rămân în sarcina statului. Onorariile integrale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru părţile civile/persoane vătămate Unităţile Administrativ Teritorial Comunale Miceşti, Dâmbovicioara, Mihăeşti, Cotmeana, Vedea şi Rociu, în sumă de câte 800 lei, rămân în sarcina statului. Onorariile par?iale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii Andrei Nicolae, Dochinoiu Niculaie, Tarbă Mihai Gheorghe şi Secăreanu Dumitru, până la prezentarea apărătorilor ale?i, în sumă de câte 800 lei, rămân în sarcina statului. Cu apel în termen de 10 zile. Pronunțată în ședință publică azi, 22 iunie 2022”, se mai arată în decizia judecătorilor ÎCCJ. (Maria Oprescu)