Cât de minunat a zidit Dumnezeu Atotputernicul tot ce este în Univers! Cu glas aprins de uimire, profetul David exclama: „Mari şi minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!” (Psalmul 103, 25).
Când a făcut pe om şi a zidit şi femeia, cea mai straşnică zidire din toată urzeala Universului, credem că Dumnezeu Creatorul ne-a aşezat în coroana creaţiei pe cel mai mare dar – viaţa – că aşa se numeşte mama tuturor femeilor, Eva! Încă din Vechiul Testament, s-a profeţit despre Maica Domnului – şi Maica noastră a tuturora! În planul mântuirii, Maica Domnului, cea mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, a ştiut, din iubirea lui Dumnezeu toate cele ce se vor întâmpla Fiului Său, pentru răscumpărarea lumii din genunea păcatelor.
Dacă ucenicii Domnului Iisus erau în grijă divină, în jurul Maicii Domnului erau întru sacră ocrotire mai multe femei slujitoare. Sfintele Evanghelii ne vorbesc despre Maria Magdalena din Magdala Galileii neamurilor; Maria, mama lui Iacob (Marcu 16, 1) şi Iosi (Marcu 15, 47), adică vara Maicii Domnului; Maria lui Cleopa (Ioan 19, 25); Salomea, mama fiilor lui Zevedei (Matei 27, 56; 28, 1; Marcu 16, 1; Luca 24, 10); Ioana, femeia lui Huza, ispravnicul lui Irod; Suzana (Luca 8, 3); Marta şi Maria, precum şi alte femei devotate lucrării divinului Învăţător şi Mântuitor, Hristos Domnul! Desigur, aceste femei, care se vor numi şi mironosiţe, adică purtătoare de mir, vor avea în istoria duhovnicească a omenirii un rol unic.
Atunci când Iisus Domnul avea să fie răstignit pe Cruce şi toţi Îl vor părăsi, ele au fost cele care au rămas cele din urmă să privegheze pe Răstignitul omenirii! Nimeni şi nimic nu le puteau alunga din preajma Izvorului Vieţii! Ele aveau să rămână lângă Iisus şi Maica Domnului! Acum se adeverea încă o dată că femeia – darul lui Dumnezeu – făcut cu prisosinţă omenirii – se dovedea diamant în cununa creaţiei! Ele, cele din urmă „priveau unde L-au pus pe Iisus!” (Marcu 15, 47).
În inima lor creştea şi mai mult iubirea pentru Cel Răstignit şi pus în mormânt, întru nădejdea Învierii! În zorii zilei, după o noapte de veghere, au luat vasele cu mir de nard şi au pornit spre „locul unde a fost pus” ca să-L ungă pe Iisus cu miresme, după obiceiul din veacuri apuse.
Cu mari emoţii în inimă se apropiau de mormânt! Spre mirarea lor, le întâmpină Îngerul ca să le spună că Iisus a Înviat din mormânt! Bucuria lor a umplut văzduhul, o dată cu ciripitul păsărilor, care şi ele văzuseră cum Iisus se ridica din mormânt, ca un Atotbiruitor! La auzul chemării pe nume, Marie, că aşa ne strigă Iisus pe nume, pe toţi cei care am fost înzidiţi în această frumuseţe, dar trecătoare lume, s-a prosternat la picioarele Sale dumnezeieşti, văzând prin lacrimile de rouă, dimineaţa vieţii omenirii! Iisus era viu! Credinţa femeilor mironosiţe biruise veacurile de întuneric şi bâjbâială fariseică şi cărturărească.
Acum ele puteau mărturisi cu o forţă fără seamăn cele ce văzuseră cu ochii lor sprinteni şi privighetori. Ele vor fi făcut cel mai straşnic „maraton” de la mormântul unde a fost pus Iisus, la foişorul unde erau ascunşi ucenicii de frica iudeilor. Desigur, Maica Domnului era acolo. Nu fusese la mormânt pentru că ştia că Fiul ei va învia şi că nu are nevoie de ajutor omenesc. Strigătele de bucurie ale mironosiţelor femei, că Iisus a înviat, aveau să uimească pe ucenicii Domnului, nevenindu-le să creadă.
Iisus, Biruitorul morţii, se va arăta tuturor celor care nu credeau sau se îndoiau în credinţa Învierii Sale din mormânt! În veac de veacuri, disputele asupra Învierii lui Iisus nu se vor curma niciodată. Poate că aşa e voia, chiar a lui Iisus, pentru a ţine El Însuşi, prezentă în lume, minunea Învierii şi a Răscumpărării! Altcum, poate omenirea ar adormi într-o deznădejde de moarte, care destramă firea şi nădejdea care mântuire.
Femeile mironosiţe, s-au trezit dis de – dimineaţă în roua proaspătă a credinţei, aşa cum se trezesc, de la începutul omenirii, toate femeile din lume, dând sens vieţii! Oare, noi bărbaţii suntem oleacă invidioşi pe sfintele femei mironosiţe, care ne fac casa şi viaţa să ne zâmbească întru Înviere neadormită?
Ce să mai spunem despre râvna lor sfântă pentru Hristos, evlavia lor şi bărbăţia demnă de invidiat de orice bărbat, care se dă drept viteazul din poveste?
Să luăm aminte cine ne ţine în spinare prin valurile vieţii! (Calinic Argeșeanul)
