Fostul deputat Mircea Drăghici a fost eliberat din închisoare

mircea-draghici2

Printr-o hotărâre a Tribunalului Ilfov, pronunțată luni, 17 martie a.c., fostul deputat de Argeș Mircea Drăghici a fost eliberat din închisoare. Acesta, care a fost trezorier al PSD, se afla încarcerat în Penitenciarul București-Jilava.

Tribunalul Ilfov a acceptat contestația depusă de Mircea Drăghici împotriva sentinței penale din 21 ianuarie 2025, emisă de Judecătoria Sectorului 4 București, Secția I Penală, și a aprobat cererea acestuia de liberare condiționată.

Amintim că Mircea Drăghici, în perioada în care era deputat și trezorier al PSD, a folosit fondurile partidului pentru a-și achiziționa o vilă, un autoturism de lux și pentru a-și plăti vacanțele. Pentru faptele sale, acesta a primit o condamnare de 6 ani de închisoare, în urma contopirii unei pedepse de 2 ani pentru utilizarea ilegală a subvențiilor și a unui an pentru delapidare, cu o condamnare anterioară de 5 ani dată de Înalta Curte pe 1 iulie 2021.

În decizia Tribunalului Ilfov de luni, se precizează că perioada de supraveghere a condamnatului va începe din momentul eliberării condiționate și va dura până la finalizarea pedepsei. În această perioadă, Mircea Drăghici trebuie să respecte următoarele obligații:

  • Să se prezinte la Serviciul de probațiune Ilfov la datele stabilite;
  • Să primească vizite din partea persoanei desemnate pentru supravegherea sa;
  • Să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu sau orice deplasare mai mare de 5 zile;
  • Să informeze despre schimbările locului de muncă;
  • Să furnizeze informații și documente care să permită verificarea mijloacelor sale de existență.

De asemenea, conform Codului Penal, i se impune să nu părăsească teritoriul României pe durata supravegherii. Instanța de judecată i-a atras atenția și asupra consecințelor legale dacă va comite noi infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere impuse. (A.N)

Sursa foto: anchetaonline.ro

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top
error: Conținut protejat!