Ministerul Finanţelor lansează astăzi o nouă emisiune de titluri de stat Fidelis dedicată populaţiei.
Valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 de lei, pentru emisiunea în lei, şi 100 de euro pentru cea în euro. Scadenţele titlurilor în lei sunt de 1 an şi 5 ani, iar dobânzile anuale de 5,85%, respectiv 7%.
Pentru cele în euro scadenţele sunt tot de 1 an şi 5 ani, iar dobânzile de 3,95%, respectiv 5 procente. Ministrul Marcel Boloş, spunea că programul este deja consacrat ca fiind o variantă de investiţii cu risc minim pentru cetăţeni, dar şi ca pilon de bază în dezvoltarea pieţei de capital din România. Ca si la emisiunile anterioare, donatorii de sânge au dobânzi şi condiţii preferenţiale, sub deviza 𝐅i𝐃𝐄𝐋𝐈𝐒 𝐝𝐞 𝐭𝐨𝐚𝐦𝐧𝐚̆. 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐚̂𝐧𝐠𝐞 𝐝𝐞 𝐫𝐨𝐜𝐤𝐞𝐫, 𝐚𝐜𝐮𝐦 𝐬̦𝐢 𝐝𝐞 𝐢𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢𝐭𝐨𝐫!
Între 𝟐-𝟏𝟏 𝐨𝐜𝐭𝐨𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 continuăm să răsplătim curajul și solidaritatea donatorilor-investitori cu o nouă tranșă specială în cadrul ediției FIDELIS – a cincea din acest an – derulată în parteneriat cu Ministerul Finanţelor.
Și pentru că toamna e momentul perfect pentru a număra beneficiile, iată care sunt avantajele:
✔️Dobândă de 6,85%, cu 1 punct procentual peste dobânda obișnuită, specială pentru donatorii de sânge;
✔️Prag minim de subscriere redus la 500 lei, pentru ca mai mulți donatori să beneficieze de acest program avantajos.
Rezultatele Programului FIDELIS:
✔️Peste 230.000 de subscrieri;
✔️Peste 11.000 de donatori-investitori au subscris mai mult de 1,4 miliarde de lei în titlurile de stat FIDELIS.
Fii erou, donează, investește și susține în continuare campania România are sânge de rocker!