Premieră medicală la Spitalul NORD Muntenia: Prima excizie de ganglion santinelă la nivelul gâtului

555070898_122266626926197239_4934612645755663261_n

Premieră medicală în Argeș! O intervenție medicală deosebită a avut loc recent la Spitalul NORD Muntenia, unde a fost realizată, în premieră, prima excizie de ganglion santinelă la nivelul gâtului, o procedură esențială în diagnosticarea și tratarea melanomului.

Intervenția vine ca un pas important în modernizarea și diversificarea actului medical oferit pacienților din regiune și nu numai. Procedura permite identificarea primului ganglion limfatic afectat de celulele canceroase, oferind informații esențiale despre stadiul bolii, prognosticul pacientului și alegerea celui mai potrivit plan terapeutic.

Cum funcționează excizia ganglionului santinelă?

Procedura constă în:

  1. Injectarea unui izotop radioactiv în apropierea melanomului;
  2. Urmărirea traseului acestuia prin sistemul limfatic, până la ganglionul santinelă – primul filtru al posibilelor celule canceroase;
  3. Localizarea ganglionului cu ajutorul unui detector special;
  4. Extracția chirurgicală printr-o incizie minimă;
  5. Trimiterea ganglionului la laborator pentru analiza microscopică.

Această tehnică este recomandată pacienților cu melanom primar, în baza unor criterii clare stabilite de ghidurile internaționale de tratament oncologic.

O echipă medicală multidisciplinară

Intervenția chirurgicală a fost realizată cu succes de o echipă medicală complexă formată din:

  • Dr. Andrei Gaitan – medic specialist ORL,
  • Dr. Mădălina Iordache – specialist în chirurgie plastică,
    în colaborare cu
  • Dr. Iuliana Maria Ghiță – medic oncolog.

„Este un pas important pentru spitalul nostru și, mai ales, pentru pacienții care nu mai sunt nevoiți să se deplaseze în centre universitare pentru o astfel de investigație esențială. Ne dorim să oferim tratamente moderne, personalizate și în siguranță aici, acasă”, a declarat unul dintre medicii implicați. Procedura de excizie a ganglionului santinelă contribuie la stadializarea corectă a bolii, ajutând echipa medicală să ia decizii fundamentate în privința tratamentului ulterior.

Comentează prin Facebook:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top
error: Conținut protejat!