Sindicaliștii de la Sanitas își manifestă determinarea de a continua protestele până când revendicările lor, în special, o majorare salarială de 20%, vor fi ferm stabilite și respectate de factorii decizionali. Doina Fănică, președintele SANITAS Argeș, transmite că, deși sindicaliștii au prezentat o listă de solicitări prim-ministrului, încă nu au primit confirmări clare privind creșterile salariale. Această situație a determinat sindicatul să mențină programul de protest.
Fănică a mai subliniat că deficitul de personal în sistemul de sănătate s-a accentuat, iar cei prezenți în sistem se confruntă de mult timp cu epuizarea resurselor din cauza volumului mare de pacienți și a programului intensificat, în contextul în care numărul posturilor deblocate de autorități este insuficient.
„Deblocările de posturi efectuate până în prezent sunt inadecvate. De exemplu, în Argeș s-au deblocat posturi doar în 3 spitale: Spitalul de Psihiatrie Sf. Maria Vedea, Spitalul de Recuperare Bradet și Spitalul Orășenesc Costești, totalizând astfel un număr de 26 de posturi. Totodată, și la Asistența Socială și Protecția Copilului s-a deblocat un număr de 16 posturi. Aceasta este o măsură insuficientă, iar volumul de muncă este extrem de solicitant, personalul fiind suprasolicitat”, a mai precizat Doina Fănică, liderul sindicatului SANITAS Argeș. (A.N)