Aseară, am trăit una dintre cele mai dureroase experiențe ale vieții mele. Eram în market-ul de cartier, unde stand-ul de brânzeturi este lângă cel de dulciuri. Mă uitam la o rotiță de cașcaval.
Am auzit discuția:
– Te rog, mamă, voi fi bună și cuminte. Te rog!
– Nu avem bani, ăștia sunt! Dacă îți iau ciocolata asta, nu mai avem bani de pâine.
Instinctiv, am întors capul. O femeie simplă, îmbrăcată sărăcăcios, dar curat, cu o puștoaică blondă, cu ochi mari albaștri.
– Te rog, ai promis că anul ăsta va veni Moșul și ne va aduce bunătăți…
Stăteam înlemnită, cu rotiță de cașcaval în mână. Copila ținea în mână o ciocolată. O priveam și nu-mi venea să cred, că ceea ce auzisem era adevărat. Copila a lăsat ciocolata pe raft, și trasă de mână de mamă-sa au plecat mai departe.
M-am întors, teleghidată, spre standul cu dulciuri. Ciocolata, pe care o ținuse copila în mână, costa 1,50 lei. Am înghesuit mai multe dulciuri în coș și, inevitabil, în drum spre casa de marcat, am trecut pe lângă standul de carne. Femeia respectivă și micuta, care se zgâia în geamul de prezentare a produselor, erau in fața mea.
– Șase felii de parizer!, a spus, și a continuat: subțiri!
Mi-a stat inima-n loc. Am cerut celeilalte vânzătoare un baton de salam de vară și unul de pastramă de porc. Am ajuns la casă înaintea lor. Îmi înotau ochii în lacrimi.
Le-am așteptat afară, în fața marketului. I-am întins sacoșica cu dulciuri copilei blonde:
– A trecut Moș Crăciun pe aici și ți-a lăsat sacoșica asta la mine, pentru că tu erai în magazin.
Copila, a întors ochiii ei mari și albaștri către mamă-sa, întrebători. Iar femeia a dat din cap aprobator.
– Vezi, mamă, că există Moș Crăciun!, a exclamat copila.
Priveam mută de emoție, mă durea și mă bucuram în același timp…
