VICEPREȘEDINTELE CJ ADRIAN DUMITRU BUGHIU, A PREMIAT CÂȘTIGĂTORII TURNEULUI INTERNAȚIONAL DE TENIS DESTINAT PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI

turneu-premiere

Vicepreședinte CJ Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, a premiat câștigătorii Turneului internațional de tenis destinat persoanelor cu dizabilități

Turneul internațional de tenis destinat persoanelor cu dizabilități, BRD – Kaufland Argeș Open Wheelchair Tennis, ediția a VI-a, care s-a desfășurat la baza sportivă Star din comuna Bascov, s-a încheiat vineri cu premierea câștigătorilor.
Timp de patru zile, cei 30 de sportivi din Europa, Mexic, Columbia, Africa de Sud și Maroc au luptat pe teren pentru premiile oferite în competiție.
Partener și susținător al evenimentului, Consiliul Județean Argeş a fost reprezentat de vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, care a felicitat participanții, organizatorii și, nu în ultimul rând, pe cei care au sprijinit financiar și logistic acest eveniment sportiv.

“Este o tradiție pentru județul Argeș să găzduiască turneul destinat sportivilor în scaun cu rotile. Consiliul Județean Argeș s-a implicat în organizare încă de la prima ediție și am observat evoluția în fiecare an, atât prin numărul participanților cât și prin valoarea competițională. Este de datoria noastră să sprijinim sportul în general, de performanță și cel practicat de persoanele cu dizabilități. Sprijinim, iată, și această latură socială a evenimentului. Parteneriatul nostru cu organizatorii este permanent, deoarece consider că participanții la acest turneu oferă prin puterea exemplului o lecție pentru toți cei care vor să facă performanță într-un sport. Domnul Flavian Crăciun și-a propus ca, de anul viitor, turneul să ajungă la un alt nivel și mă bucur că interesul pentru această competiție crește. Îi urez succes și să ne revedem sănătoși și anul viitor!” – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș.

În semn de apreciere, Flavian Crăciun, președintele Asociației Primii Pași spre Performanță, a primit din partea Consiliului Județean Argeș o Diplomă de Excelență.
De remarcat este faptul că în România au loc doar două astfel de turnee, în Argeș și în București.

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top