26 octombrie 2018. Se împlinesc 11 ani de când Dumnezeu l-a convins pe Nicolae Dobrin să semneze pentru totdeauna cu el (26 octombrie 2007). „Gâscanul” joacă acum alături de îngeri, în echipa Paradisului, avându-l coechipier pe Ilie Balaci, dispărut recent, într-o zi mohorâtă de octombrie.
Dobrin a fost unic – dribling, pasă, viziunea jocului, finalizare, toate făceau din el un jucător complet. Nicolae Dobrin a rămas în istoria fotbalului românesc în echipa legendelor ce au pus coroana nemuririi peste acest sport.
Dobrin avea o relație specială cu genialitatea. Geniu indiferent și solitar, Dobrin a ilustrat hipnotic în fotbal acea contradicție care face din geniu cel mai important și totodată cel mai indiferent martor al creației sale. Pentru că Gicu a fost marele indiferent darnic cu noi toți, prea puțin darnic însă cu el însuși. A fost ales de trei ori cel mai bun fotbalist al României, în anii 1966, 1967 şi 1971. A debutat în prima divizie la vârsta de 14 ani şi 10 luni, câștigând cu FC Argeș două titluri de campion al României, în 1972 și 1979. A debutat în echipa națională la 19 ani, îmbrăcând tricoul României de 48 de ori, marcând de 6 ori.
„Puţini ştiu povestea asta. Pe marginea râului era un nuc. Pe o creangă stătea Gicu Dobrin în fund şi făcea duble cu mingea. Îşi propunea să coboare foarte rar după obiect. Şi te rog să mă crezi că nu prea avea de ce să coboare. Făcea duble, acolo sus, până se plictisea!”
– Leonte Ianovschi, primul antrenor al lui Dobrin.
Rămân memorabile versurile dedicate de Adrian Păunescu, la trecerea in neființă a „Prințului din Trivale”:
Ne părăseşte Prinţul din Trivale
Astfel, după o viaţă de artist
Şi după atîtea faulturi mortale,
Un pic mai obosit, un pic mai trist,
Ne părăseşte Prinţul din Trivale.
La rădăcina ierbii în pămînt,
Cînd ţiuie în jur tribuna oarbă,
Inegalabilul se-aşează frînt,
Acoperit de lacrimi şi de iarbă.
Simbolul sportului civil mereu,
Un înger blond cu chip înalt de torţă,
Se arunca-n luptă ca un zeu
Să-nfrîngă ministerele de forţă.
A fost nedreptăţit, a fost lovit,
Din fotbal l-ar fi dat în brînci afară,
Dar soarta lui pe muchie de cuţit
Ce glorie a tot adus în ţară.
În urma lui rămînem mai pustii,
Deşi părea că veşnic o să joace
Şi nimenea ca el nu va mai fi
Prevestitor şi-aducători de pace.
Se face întuneric de la prînz,
În ţară numai faulturi mortale;
De astă noapte norii au şi plîns
De dor, şi drag, de Prinţul din Trivale.
Artist adevărat cum alţii nu-s,
Chiar dacă l-au muşcat întruna câinii,
Pe el cel neumil şi nesupus,
În rîndul lumii se simţeau românii.
Să îi aducem ultimul salut,
Ca baciului ce pleacă de la turmă,
Cînd după un ultim fault a căzut
Şi urcă în cer, de-aicea de pe lut,
Iluminat de driblingul din urmă.
Atatea in acest final să spun,
După un şir de faulturi mortale,
Tăcere! Se retrage cel mai bun,
Ne părăseşte Prinţul din Trivale.
ADIO PRINŢE!
