61 de bilete de tratament balnear disponibile la Casa Județeană de Pensii Argeș

bilete-tratament-balnear-statiune

Casa Județeană de Pensii Argeș anunță că pentru seria 3 din acest an, cu date de plecare în perioada 6 – 10 aprilie 2023, i-au fost repartizate 61 de bilete de tratament balnear în stațiunile 1 Mai, Amara, Bala, Buziaș, Covasna, Olănești, Moneasa și Pucioasa.

Repartiția poate fi consultată și pe site-ul instituției www.cjparges.ro.

Eliberarea biletelor se face în perioada 22 martie – 31 martie 2023, conform planificării care este anunțată telefonic fiecărui beneficiar.

Au rămas 18 bilete pentru care nu au fost solicitări în stațiunile: 1 Mai – 2 bilete, Amara – 4 bilete, Bala – 3 bilete, Buziaș – 1 bilet, Geoagiu – 2 bilete, Moneasa – 2 bilete si Pucioasa – 4 bilete. Contribuția individuală a unui bilet de tratament este de 50% din cuantumul brut al pensiei, inclusiv din pensia brută acordată, dacă beneficiază de drepturi de pensie din alte sisteme neintegrate sistemului public de pensie.

În cazul pensionarilor care au și calitatea de asigurat, contribuția individuală este de 50% din cuantumul brut total al drepturilor de pensie și câștigul brut de natură salarială care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale din luna anterioara celei în care se face repartiția.

Biletul de tratament se eliberează personal titularului, pe baza actului de identitate. Acesta va avea asupra lui cuponul lunii martie 2023 (original sau copie) si xerocopia biletului de trimitere de la medicul de familie.

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top
error: Conținut protejat!