ISU ARGEȘ: CAMPANIA DE RECRUTARE A VOLUNTARILOR, ÎN CADRUL PROGRAMULUI NAȚIONAL „SALVATOR DIN PASIUNE”, CONTINUĂ!

b_800_600_0_00_images__2017_03martie_ISU_voluntar

Voluntariatul este activitatea de interes public, desfășurata din proprie inițiativă de orice persoană fizică, în folosul altora, fără a primi o recompensă materială.

Voluntariatul la Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) reprezintă una dintre cele mai provocatoare forme de implicare civică. Prin natura sa, activitatea unui voluntar SMURD este esențială pentru sprijinirea echipajelor profesioniste în situații de urgență și pentru asigurarea unui răspuns rapid și eficient în cazurile de accidente sau alte situații medicale critice. Campania de recrutare de noi voluntari e în desfășurare, înscrierea putând fi făcută până pe data de 24 octombrie, în intervalul orar 8:00-16:00, la sediul din strada Fundătura Teilor, nr. 4, etaj 2, municipiul Pitești.

Dosarul de înscriere trebuie să cuprindă următoarele documente:

a) cerere de înscriere;
b) certificat de cazier judiciar (doar pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani);
c) copie după actul de identitate;
d) aviz psihologic (nu adeverință) care va conține din partea psihologului clinician un profil psihologic cu recomandări la finalul evaluării, sau din partea psihologului cu competență în apărare, ordine publică și siguranță națională cu precizarea apt sau inapt pentru activitățile în cadrul unui serviciu de urgență;
e) copie act doveditor sau adeverință ale ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare;
f) adeverinţă medicală din care să reiasă, cumulativ, cel puțin două dintre următoarele criterii: clinic sănătos, apt pentru efort fizic de nivel mediu şi nu este în evidenţă cu boli cronice; adeverința medicală necesară dosarului poate fi obținută de la medicul de familie (nu este necesară obținerea unei adeverințe de la un medic de medicină a muncii, dar aceasta poate fi acceptată);
g) acordul părinţilor/tutorelui legal, doar pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.

Toate informațiile necesare și documentele tipizate se regăsesc pe site-ul isuag.igsu.ro, la categoria INFORMAȚII UTILE, secțiunea Formulare/Tipizate, pagina a doua SPIRC VOLUNTARIAT.

Pentru a veni în echipa ISU Argeș, primul pas este să afli cum devii „salvator din pasiune”. Pentru înscrierea în acest program, sunt necesare, pe lângă dorința de a învăța și cea de a ajuta semenii, câteva condiții ușor de îndeplinit:

  • vârsta între 16 şi 65 de ani;
  • apt din punct de vedere medical;
  • să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor cu intenţie;
  • să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.

Formarea voluntarilor se realizează în mod etapizat, prin parcurgerea de ședințe și module de pregătire, urmate de susținerea unor examene atât teoretice, cât și practice.

Prima etapă este formată din două cursuri:

  • curs introductiv;
  • curs de bază.

După absolvirea examenelor din această fază de pregătire, voluntarii pot încadra ambulantele noastre SMURD de prim ajutor calificat.

Este bine de știu faptul că voluntarii din cadrul ISU sunt ierarhizați în patru niveluri de competență, în funcție de care pot participa, alături de salvatori, la diferite misiuni de salvare:

  • Voluntar I – este clasa de competență cu care se încadrează voluntarii cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani și cărora li se va asigura participarea la cursurile de prim ajutor de bază, fără echipamente medicale și care nu vor putea lua parte la activități care le-ar putea pune în pericol viața sau integritatea corporală. După parcurgerea a 120 de ore de voluntariat și absolvirea cursurilor stabilite, voluntarul poate participa la cursurile de prim ajutor calificat, descarcerare și operațiuni de salvare.
  • Voluntar II – este clasa de competenţă minimă cu care se vor încadra voluntarii cu vârsta de peste 18 ani, care vor fi pregătiţi în vederea participării la intervenţii în totalitatea acţiunilor pe care acestea le implică, în funcţie de nevoile operative şi pregătirea acestora. Voluntarilor ce dispun de această clasă de competenţă, după efectuarea unui număr de 120 de ore de voluntariat, li se va asigura participarea la cursurile de prim ajutor calificat, descarcerare şi operaţiuni de salvare.
  • Voluntar III – este clasa de competenţă care se acordă voluntarilor care dispun de contract de voluntariat de cel puţin un an sau echivalentul a 240 de ore de voluntariat şi au absolvit cursurile de prim ajutor calificat, descarcerare și operațiuni de salvare. Voluntarilor ce dispun de această clasă de competenţă li se va asigura participarea la cursurile de prim ajutor calificat cu competenţe extinse.
  • Voluntar IV – este clasa de competenţă care se acordă voluntarilor ce dispun de contract de voluntariat de cel puţin 2 ani sau echivalentul a 480 de ore de voluntariat şi au absolvit cursul de prim ajutor calificat, cu competenţe extinse. Voluntarii ce dețin clasa de competență III și IV pot urma cursuri de pregătire pentru intervenția în situații de urgență, respectiv căutare-salvare, stingere incendii sau alte stagii de formare.

SMURD a început ca un serviciu complet voluntar. În anul 1990, acest lucru era complet neobișnuit și a stârnit multe reacții din partea sindicatelor și a diferitelor autorități. Totuși, după câțiva ani de funcționare, s-a dovedit că poate însemna și profesionalism la un grad înalt.
Au trecut peste opt ani de când Departamentul Pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, a lansat semenilor provocarea de a deveni voluntari în cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență din țară, prin intermediul proiectului „Salvator din pasiune”.

Acest program național își dorește să creeze o legătură tot mai strânsă între societatea civilă și serviciile profesioniste pentru situații de urgență, prin implicarea activă a voluntarilor în soluționarea problemelor cu care comunitatea se confruntă.
Interesul crescut pe care cetățenii l-au manifestat încă de la lansare, a condus la recrutarea anuală de noi voluntari, a tuturor celor care au dorit să se alăture echipajelor de intervenție în misiunile specifice, fără ca accesul acestora să fie condiționat de numărul locurilor disponibile.

Activităţile de voluntariat constau în participarea efectivă la acţiunile de răspuns operativ generate de manifestarea situaţiilor de urgenţă (incendii, inundaţii, dezastre naturale, epidemii etc.), însuşirea şi punerea în aplicare a noţiunilor de bază în acordarea primului ajutor calificat, implicarea în acţiunile de ajutor umanitar precum şi în cele de popularizare în rândul cetăţenilor a măsurilor preventive.

De la debutul programului, în județul Argeș, peste 650 de persoane au manifestat interes și au răspuns proiectului nostru, din dorința de a se alătura pompierilor în misiunile specifice și pentru a desluși tainele nobilei lor misiuni.
Pentru a putea participa la intervenții alături de echipajele operative de profesioniști, voluntarii parcurg atât cursuri introductive privind structura, misiunile și atribuțiile Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, cât și etape de pregătire specifice pentru însușirea noțiunilor de prim ajutor, descarcerare și operațiuni de salvare.

În ceea ce privește angrenarea în misiuni, voluntarii au participat la peste 7500 de intervenții, de la începutul acestui an, și au participat la peste 3100 de activități preventive.

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top
error: Conținut protejat!