14 februarie, sărbătoarea Sfântului Valentin! Tradiții și obiceiuri

În fiecare an, la 14 februarie, îndrăgostiţi din întreaga lume îşi celebrează protectorul spiritual.
Istoria acestei sărbători se pierde în negura vremurilor noastre!
Biserica Catolică recunoaşte cel puţin trei sfinţi diferiţi care poartă numele Valentin sau Valentinus, toţi martiri. Una dintre legende spune că Valentin era preot în Roma, în perioada secolului al III-lea. Atunci când împăratul Claudius II a hotărât că bărbaţii tineri pot fi soldaţi mult mai buni decât cei cu soţii şi familii, a interzis pentru primii căsătoria. Preotul Valentin, realizând injusteţea acestei legi, l-a înfruntat pe Claudius şi a continuat să-i căsătorească, în secret, pe tinerii îndrăgostiţi. Când acţiunile sale au fost descoperite, împăratul roman a dat ordin ca preotul să fie ucis, notează portalul History.

Mulţi susţin că acest preot era Sf. Valentin din Terni, un episcop, adevăratul patron al acestei sărbători. Şi el fusese decapitat la ordinul aceluiaşi împărat, în afara zidurilor Romei. Alte legende sugerează faptul că Valentin a fost ucis pentru încercările sale de a-i ajuta pe creştini să fugă din închisorile romane, unde erau adeseori bătuţi şi torturaţi. Potrivit uneia dintre legende, un deţinut, pe nume Valentin, îndrăgostit de fata administratorului închisorii, i-a trimis acesteia prima scrisoare de dragoste (prima “valentină”), înainte de a muri, pe care a semnat-o “De la Valentinul tău”, o expresie care este folosită şi astăzi.

Abia la sfârşitul secolului al V-lea, în anul 496 d.Hr., Papa Gelasius I a decis ca ziua de 14 februarie, în care a fost executat Valentin, să-i poarte numele şi să fie dedicată martiriului său, punând astfel capăt sărbătorii păgâne a Lupercaliilor, un festival ce marca venirea primăverii, cu ritualuri de fertilitate şi găsirea perechii. Sfântul Valentin, cunoscut ca Sfântul Valentin al Romei, a existat ca persoană, fiind comemorat la 14 februarie, în calendarul romano-catolic. Martirul a fost înmormântat într-un cimitir de pe Via Flaminia, în zona de nord a Romei.

Poetul englez medieval Geoffrey Chaucer a fost prima persoană care a marcat Ziua Îndrăgostiţilor, ca fiind ziua celebrării iubirii, în poezia sa “Parliament of Foules” din 1475, între versurile sale aflându-se şi următoarele: “For this was sent on Seynt Valentyne’s day / Whan every foul cometh ther to choose his mate”. În termeni moderni, versurile ar spune: “Aceasta a fost de ziua Sfântului Valentin, când fiecare pasăre vine acolo să-şi aleagă perechea”. Aceste rânduri reflectau credinţa larg răspândită în Evul Mediu că păsările îşi alegeau perechea la mijlocul lunii februarie. Această credinţă s-a suprapus peste Ziua Sfântului Valentin, care a devenit “sfântul patron al îndrăgostiţilor”, potrivit Scrapbook.

Tradiții și obiceiuri

Obiceiurile de Ziua Îndrăgostiților sunt diferite de la o cultură la alta, însă în majoritatea orașelor, cuplurile obișnuiesc să își facă daruri. Printre cele mai comune cadouri sunt cutii cu bomboane de ciocolată și buchete de flori. În anumite Regiuni din Marea Britanie, de Sfântul Valentin, fetele își pun sub pernă frunze de dafin sperând să își viseze ursitul peste noapte. De Ziua Îndrăgostiților, cuplurile vietnameze obișnuiesc să poarte același stil vestimentar, în culori la fel sau apropiate. În Japonia, ziua de 14 februarie este dedicată bărbaților. Femeile dăruiesc soților sau iubiților ciocolată făcută în casă, iar aceștia le întorc favorul o lună mai târziu, pe 14 martie. În Finlanda, multe cupluri aleg să se logodească sau să se căsătorească pe 14 februarie. De câțiva ani și în România se organizează ceremonii simbolice de Ziua Îndrăgostiților. În Danemarca, bărbații obișnuiesc să le ofere femeilor flori și să le compună poezii de dragoste. Pe vremuri, în mai multe orașe din lume, de Ziua Îndrăgostiților, exista obiceiul de a se aduna mai multe persoane singure în cadrul unei ceremonii. Se scriau bilețele cu numele celor prezenți, iar persoana care era aleasă urma să fie Valentinul/Valentina pe toată durata sărbătorii.
Potrivit superstițiilor, florile dăruite de Ziua Îndrăgostiților pot simboliza sentimentele persoanei care le oferă. Astfel, florile roșii simbolizează iubirea și pasiunea, cele albe – puritatea, în timp ce florile galbene simbolizează prietenia/amiciția. Românii celebrează iubirea pe 24 februarie.

Dragobetele este sărbătoarea tradițională românescă și, conform credinței populare, ziua prevestește începutul primăverii și renașterea naturii.

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top
error: Conținut protejat!