Marius-Alin Stan, numit prim-procuror al Parchetului Pitești pentru următorii trei ani

parchet-pitesti

În cadrul şedinţei din 19 martie a.c. a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), pe ordinea de zi s-a aflat, printre altele, propunerea de numire a lui Marius-Alin Stan în funcția de prim-procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti. Marius-Alin Stan activează în această unitate de parchet din toamna anului 2023, când a fost detaşat la Piteşti, și de la începutul lunii ianuarie a deținut funcția de prim-procuror adjunct, fiind delegat printr-o hotărâre a CSM.

Secţia pentru procurori a CSM a aprobat, cu unanimitate de voturi, numirea acestuia în funcția de prim-procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti pentru o perioadă de trei ani, începând cu 1 aprilie 2025.

Marius-Alin Stan este magistrat din decembrie 2019, când a fost numit procuror prin decret prezidenţial, ca urmare a promovării examenului de capacitate din perioada 28 martie – 8 iulie 2019. Anterior, a activat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găeşti. În următoarele trei ani, va colabora cu Daniela-Felicia Ciocârlan, procurorul-şef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti. (A.N)

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top
error: Conținut protejat!