CEC Bank anunță cofinanțarea construirii unei noi fabrici de ulei în localitatea Mihai Viteazu, județul Cluj. Investiția, în valoare totală de aproximativ 45 de milioane de euro, este realizată de Cooperativa Agricolă Podișul Transilvaniei, care reunește 21 de fermieri din județele Cluj, Alba și Mureș.
Proiectul este finanțat printr-un mix de fonduri europene, aportul membrilor cooperativei și creditul bancar acordat de CEC Bank.
Fabrica va procesa 600 de tone de semințe pe zi
Noua unitate de producție va avea o capacitate de procesare de 600 de tone de semințe pe zi și va integra tehnologii industriale de ultimă generație, alături de soluții menite să reducă impactul asupra mediului. Fabrica va fi construită pe o suprafață de 8,5 hectare și va include șase silozuri pentru depozitarea materiei prime, spații pentru depozitarea șroturilor și rezervoare. Pentru reducerea costurilor operaționale și a amprentei de carbon, proiectul prevede și instalarea unui sistem agrovoltaic cu o capacitate de 1,65 MW, echipat cu soluții moderne de stocare a energiei.
„CEC Bank cofinanțează construcția unei noi fabrici de ulei în localitatea Mihai Viteazu, județul Cluj, un proiect de investiții strategic pentru sectorul agroalimentar local, realizat de Cooperativa Agricolă Podișul Transilvaniei. CEC Bank este partenerul bancar principal al proiectului, acordând cofinanțarea necesară pentru realizarea investiției totale de aproximativ 45 de milioane de euro”, a transmis, miercuri, CEC Bank, într-un comunicat de presă..
CEC Bank: Procesarea locală, o prioritate pentru agricultura românească
Reprezentanții CEC Bank consideră că investițiile în capacități de procesare pot contribui la creșterea valorii adăugate obținute în România și la reducerea dependenței de exportul de materie primă.
„Accesul fermierilor din România la finanțare pentru proiecte cu valoare adăugată ridicată rămâne o prioritate strategică pentru CEC Bank. Susţinerea investiţiilor în capacităţi de procesare reprezintă o componentă esenţială pentru echilibrarea balanţei comerciale în sectorul agroalimentar. Proiectul Podişul Transilvaniei demonstrează că agricultura românească poate face pasul de la simplul export de materie primă brută către produse finite performante, atunci când există viziune antreprenorială, asociere în cooperative şi un parteneriat financiar solid”, a declarat Adrian Muşat, director, Direcţia Companii Mari, CEC Bank. Investiția este dezvoltată de Cooperativa Agricolă Podișul Transilvaniei, structură asociativă formată din 21 de fermieri din județele Cluj, Alba și Mureș. Potrivit proiectului, noua fabrică urmărește integrarea producției agricole și dezvoltarea unei capacități de procesare care să deservească fermierii din regiunea Transilvaniei.
„Drumul nostru a început din dorinţa de a integra producţia fermierilor noştri şi de a crea valoare aici, în ţară, reducând dependenţa pieţei de procesatorii externi. Ne-am asociat 21 de cultivatori pentru a avea forţa de a ridica un proiect de o asemenea anvergură, capabil să deservească eficient regiunea Transilvaniei. În acest demers complex, CEC Bank a fost opţiunea noastră firească de finanţare, o bancă ce a înţeles specificul agribusiness-ului şi ne-a oferit sprijinul şi deschiderea necesare în toate etapele de planificare şi demarare a investiţiei”, a declarat Emil Turdean, preşedintele Cooperativei Agricole Podişul Transilvaniei.
România exportă materia primă și importă produse procesate
Investiția de la Mihai Viteazu este prezentată drept una strategică pentru sectorul agroalimentar românesc, în condițiile în care România se numără printre principalii producători și exportatori de semințe de floarea-soarelui din Uniunea Europeană. În același timp, țara noastră continuă să exporte cantități importante de materie primă și să importe ulei rafinat și șroturi proteice utilizate în zootehnie.
„Această asimetrie generează pierderi de valoare pe lanţul agroalimentar şi adânceşte deficitul comercial al ţării în sectorul bunurilor de larg consum. Prin procesarea locală a 600 de tone de seminţe pe zi, noua fabrică din Cluj va contribui direct la reţinerea valorii adăugate în economia naţională şi la consolidarea securităţii alimentare”, mai precizează sursa citată.
Fabrica ar urma să fie inaugurată la finalul anului 2027
Lucrările de construcție pentru fabrica din Mihai Viteazu sunt deja în derulare. Punerea în funcțiune a noii unități este estimată pentru finalul anului 2027. CEC Bank este instituția financiară cu cea mai lungă tradiție din România. Fondată în 1864, banca are în prezent o rețea națională de peste 1.000 de sucursale și unități teritoriale. (Antoniu Neguț)
