Incredibil! Un șarpe a fost găsit pe rafturile unui supermarket din România

Clienţii magazinului Kaufland din Sfântu Gheorghe au remarcat un şarpe care se plimba printre lăzile cu roşii. Cumpărătorii au alertat de urgenţă personalul hipermarketului, iar reprezentanţii Kaufland au au explicat cum a fost posibilă apariţia şarpelui în magazin.

Reprezentanții magazinului au precizat că în urma verificărilor făcute, s-a constatat că șarpele ieșise dintr-o cutie cu smochine proaspete aduse din Turcia, marfa a fost retrasă de la raft iar zona a fost igienizată, urmând ca toate produsele care provin de la furnizorul respectiv să fie controlate.

„În urma primelor verificări, am aflat că șarpele ieșise din cutia cu smochine proaspete sosite din Turcia. Am demarat un control amănunțit pe întregul lanț furnizor – magazin. Am retras imediat de la comercializare loturile de smochine proaspete din toate magazinele”,

a transmis reprezentanta lanțului de magazine, Daniela Spiridonescu.

Conform CJPC Covasna , operatorul economic în cauză a fost amendat cu suma de 10.000 lei pentru neasigurarea măsurilor de protejare a clienților.

„Am desfășurat un control în magazinul respectiv și am sancționat operatorul economic în cauză cu suma de 10.000 lei pentru neasigurarea măsurilor de protejare a clienților. Înainte de a expune aceste produse, operatorul avea obligația să le verifice ca nu cumva acestea să conțină vreun corp străin. Au fost retrase de la comercializare 5,96 kg smochine în valoare totală de 146 lei și 68 de cutii a câte 50gr de roșii cherry în valoare de 575 lei”,

a precizat reprezentantul CJPC Covasna, Onica Csaba.

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top