Cu Veorica în turul 2…

Se cunosc deja rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale: Klaus Iohannis – 37,79%, Viorica Dăncilă – 22,32%, Dan Barna – 14,95%, Mircea Diaconu – 8,86%, Theodor Paleologu – 5,72% (primii 5 clasați).

Când vine vorba despre alegeri, spre deosebire de politicieni, așteptările mele ca simplu cetățean sunt legate exclusiv de binele țării în care trăiesc.
Am fost și rămân un optimist. N-am crezut niciodată că în România există un grad atât de mare de prostie… Sau am refuzat să cred.

Ceea ce s-a întâmplat ieri, mi-a bulversat tot sistemul de valori… Faptul că Viorica Dăncilă a obținut peste 22% dintre voturile românilor care au votat la aceste alegeri, mi-a demonstrat că asta este, de fapt, România în care trăim.

N-am să insist asupra cauzelor care au adus-o pe doamna Veorica în această postură, s-au făcut și se vor mai face multe analize. Se desprinde, însă, o concluzie care este perfect definită de o expresie care îi aparține lui Francisco de Goya – „Somnul raţiunii naşte monştri”. În această concluzie îi includ atât pe cei care au votat-o pe Viorica Dăncilă, în primul tur, dar și pe cei care spun că, dezamăgiți de rezultatul din primul tur, nu vor mai participa la votul din turul doi, sau, și mai rău, vor vota cu Dăncilă.

Sigur, există speranță. Veorica nu are nicio șansă, va fi efectiv spulberată de Klaus Iohannis. Estimez un scor de cel puțin 65-35 în favoarea actualului președinte al României.

În ceea ce mă privește, opțiunea mea este clară: voi vota Klaus Iohannis. O voi face chiar dacă actualul președinte a avut unele momente în care m-a dezamăgit, cel mai pregnant episod fiind acela în care „a decis să dea PSD încă o șansă” și să o nominalizeze pe Viorica Dăncilă în funcția de prim-ministru.

Pentru că învățăm din greșeli, din ale noastre sau ale altora, eu n-am să dau PSD-ului nicio șansă. A avut destule.

Voi vota pentru o Românie normală.

Foto credit: Libertatea.ro

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top
error: Conținut protejat!