Ion Mînzînă, președinte PSD Argeș și al Consiliului Județean Argeș, dorește taxarea companiilor a căror cifră de afaceri este mai mare de 100 de milioane de euro.
„PSD vrea taxarea companiilor a căror cifră de afaceri este mai mare de 100 de milioane de euro, iar banii vor merge către un fond pentru finanțarea proiectelor din educație și sănătate. Avem însă unii politicieni care spun că nu se poate și unii părerologi care spun că statul intervine prea violent în mediul economic și pedepsim marile companii. Revenim la aceleași discuții care par să nu se mai termine. Toate țările din comunitatea europeană au introdus taxe pentru multinaționale. Există și o directivă europeană în acest sens pe care țara noastră nu o aplică. Noi, dacă vrem să introducem chiar și o amărâtă de taxă de solidaritate companiilor a căror cifră de afaceri este mai mare de 100 de milioane de euro, nu se poate! Nu se poate pentru că ce? Dacă nici în aceste momente dificile pentru întreaga lume, în care toate țările iau astfel de măsuri, companiile nu ar accepta impunerea unei astfel de taxe, consider eu mai mult decât decente, atunci când? Sau cum? Să îi schimbăm numele, să nu fie taxă de solidaritate, să fie taxă de bunăstare, e mai bine așa? Ca la PNDL…
Aproape 330 de mari companii în România cu cifră de afaceri peste 100 de milioane de euro plătesc în medie cam 0,8% impozit pe profit. Adică mai puțin decât plătesc microîntreprinderile. Sunt bani pe care România îi pierde, sunt bani care dispar din economia autohtonă, deși sunt produși în țara noastră, cu resursa umană autohtonă! De asemenea, PSD vrea să impoziteze progresiv și așa numitele pensii speciale (pe care unii le doresc scoase, deși este aproape imposibil din rațiuni constituționale) și salariile bugetarilor care depășesc salariul președintelui. De ce se opun unii și alții? Care le este interesul? Au uitat ce au promis în campanie? Toți acești bani se vor duce în sănătate și în educație, două domenii vitale pentru existența și dezvoltarea oricărei țări! Să ne explice aceia care neagă din start orice șansă de a aduce bani în plus, de la anul, în aceste domenii. Să ne spună ei cum fac rost de bani! Oare tot din taxe pe companiile mici și mijlocii, pe angajații și pe firmele care se chinuie să reziste acestei crize, în timp ce coloșii economici își văd liniștiți de treabă și continue să verse, prin diverse mijloace, profiturile în paradisuri fiscale?”, a precizat președintele Ion Mînzînă.