Palatul Parlamentului a găzduit ieri “INAEXPO – Hub pentru inovare și dezvoltare în administrație”, eveniment organizat de Institutul Național de Administrație cu susținerea Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului din Camera Deputaților al cărei președinte sunt.
Mi-a făcut o deosebită plăcere, ca în cadrul evenimentului, alături invitați și împreună aceștia, să vorbim despre prezent și să acționăm pentru viitor. Tema propusă de Institutul Național de Administrație este una generoasă și specifică și ea reflectă dezbateri complexe la nivel european și internațional cu privire la modalitățile de acțiune ale administrației publice. Administrația publică românească are și nevoia și obligația, dacă vreți, de a fi: more green, more digital și more action! Prin More Green ne dorim o administrație preocupată ca amenajarea teritoriului să țină cont de echilibrul ecologic, ca dezvoltarea să fie durabilă și nu intensivă, ca resursele să fie prețuite și nu risipite. Prin More Digital urmărim o administrație în care activitățile curente și recurente să poată, cu ajutorul algoritmilor, să fie procedurate de o manieră facilă pentru cetățean. Prin More Action înțelegem o administrație activă, în care să se poată inova responsabil, iar inovațiile să constituie bune practici în sistem, surse pentru rezultate performante multiplicate.
Pentru toate acestea și-au dat concursul și și-au adunat priceperea personalități din administrația publică, din mediul academic, neguvernamental și privat, pe care îi salut și îi felicit pentru “commitment” (implicare). Un hub de idei pentru discuții și soluții, gândit de Institutul Național de Administrație, ca parte a misiune sale de eficientizare, prin profesionalizare, a administrației publice românești. Da, INA, prin acest eveniment, arată că, pe lângă un facilitator al formării, este și un facilitator al inovării, al interesului pentru dezvoltarea personală și organizațională care trebuie să impulsioneze deopotrivă funcționarii și instituțiile!
Acesta a fost și motivul pentru care, la solicitarea d-lui președinte Ghigiu, atât eu personal, cât și colegii din Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților, am hotărât să susținem acest demers.
Un demers pe care îl dorim sustenabil, generator de competență și competitivitate, în folosul serviciului public și al beneficiarilor săi.
Le mulțumesc organizatorilor, participanților și vorbitorilor la acest eveniment deosebit:
Cristian GENTEA – Primar, Primăria Municipiului Pitești
Nicolae TUDOSE – Director general, Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni
Oana OZMEN – Deputat, Comisia pentru Industrii și Servicii, Camera Deputaților
George-Cristian TUŢĂ – Deputat, Chestor al Camerei Deputaţilor
Dragoș TOHĂNEAN – Vicepreședinte, Autoritatea pentru Digitalizarea României
Raluca TEODOSIU – expert eficiență energetică TUD Group/ conf. univ., Universitatea Tehnică de Construcții București
Laurențiu-Adrian NECULAESCU – Președinte, Administrația Fondului pentru Mediu
Horia PETRAN – Președinte, Cluster pRO- nZEB
Constantin TOMA – Primar, Primăria Municipiului Buzău
SOMODI Zoltán – Manager Executiv, Task Force Transformare Digitală, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării
Adrian CURAJ – Director General UEFSCDI
Radu PUCHIU – Co-founder H.appyCities, Technology and Society Program Director, Aspen Institute Romania
Eduard DUMITRAȘCU – Președinte, Asociația Română pentru Smart City
Moderator: Diana-Camelia IANCU, Decan al Facultăţii de Administraţie Publică, Școala Națională de Studii Politice și Administrative
Dragoș BUHOCIU – Director general, Directia Generală Implementare PNRR, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
Mircea Valentin CÂRLAN – Director general, Direcția Generală Gestiune și Coordonare PNRR, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.
Simona Bucura Oprescu – deputat PSD de Argeș